În acest an, la prima sesiune a bacalaureatului desfăşurată în Maramureş, cinci eleve au reuşit să obţină media 10.
Din totalul acestora, două eleve sunt de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare, respectiv Andra Lara Avram şi Roxana Iasmina, două sunt de la Colegiul Naţional Dragoş Vodă din Sighetu Marmaţiei, Andreea Ioana Bosca şi Dora Aralda Păcurar, iar o altă candidată, Andrada Ramona Cioanta provine de la Colegiul Naţional Vasile Lucaciu. Andrada Cioanta a absolvit Colegiul Naţional Vasile Lucaciu din Baia Mare, profilul filologie-istorie – relaţii internaţionale. Pasionată de astronomie, dar şi de călătorii, Andrada mărturiseşte că şi-a propus să obţină nota maximă încă de la începutul clasei a XII-a. Pe tot parcursul anului şcolar s-a străduit să nu neglijeze nicio materie pentru a reuşi să-şi atingă ţelul propus. Acum se pregăteşte pentru un nou hop: admiterea la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, după care Andrada va beneficia de o vacanţa la mare, cadoul primit de la familia ei pentru performanţa şcolară.
R: Te-ai aşteptat la un asemenea rezultat?
A.C.: Sincer, mă aşteptam la note mari, însă nu credeam că voi reuşi să obţin nota maximă.
R: Cum ai primit rezultatul?
A.C.: Prima dată nu am realizat ce mi se întâmplă. Abia după câteva ore mi-am dat seama că totul este real şi că a venit momentul să mă bucur de faptul că munca mi-a fost răsplătită.
R: Cum a fost pregătirea pentru bacalaureat?
A.C.: Încă de la începutul clasei a XII-a mi-am propus să iau notă mare la examen. Uneori mă gândeam chiar la 10. Chiar dacă la început mi se părea imposibil, nu am încetat să cred că voi reuşi. Astfel, pe parcursul clasei a XII-a am învăţat constant. Abia în al doilea semestru am intensificat pregătirea.
R: Care este materia care ţi-a dat cele mai multe emoţii?
A.C.: Dacă la istorie şi logică eram sigură pe mine şi credeam că aici este posibil să obţii notă maximă, altfel simţeam că stau lucrurile în privinţa probei scrise la limba şi literatura română care mi-a dat cele mai mari emoţii. În cazul acestei probe, corectarea este subiectivă, pentru orice virgulă care nu e aşezată la locul potrivit te depunctează. În plus, depinde mult şi de modul în care te exprimi.
R: Cum au fost subiectele?
A.C.: Din punctul meu de vedere subiectele au fost accesibile, astfel încât fiecare elev să poată să obţină o notă de trecere. Nu cred că subiectele au ridicat probleme, totul a implicat atenţie maximă.
R: Pe viitor ce ţi-ai propus să faci?
A.C.: Îmi doresc să merg la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, iar mai apoi să urmez o carieră în magistratură. Am realizat cât de important este să vrei să-i ajuţi pe cei din jur, indiferent dacă reuşeşti sau nu. Până la urmă, gestul, intenţia contează. Pe lângă acest lucru, mereu am trăit cu gândul că dreptatea există, iar cu acest gând vreau să mă îndrept spre cariera de magistrat.
R: Te-ai gândit la studii în străinătate?
A.C.: Niciodată nu m-am gândit să plec în altă ţară pentru a studia. Consider că oriunde te-ai afla, totul depinde de tine şi de ceea ce îţi doreşti.
R: Crezi că în România, tinerii au oportunitatea de a se dezvolta?
A.C.: Da, cred acest lucru. Nu consider că România este o cauză pierdută în acest sens. Există oportunităţi, trebuie doar să cauţi şi să îţi doreşti.
R: În timpul liber ce-ţi place să faci?
A.C.: Toate activităţile pe care aleg să le fac au un singur scop: relaxarea. De exemplu, îmi place să citesc astronomie, să descopăr lucrurile noi în toate domeniile. Îmi place să călătoresc, chiar dacă până în momentul de faţă nu am reuşit să călătoresc foarte mult.
R: Ce i-ai sfătui pe tinerii de vârsta ta?
A.C.: Să nu renunţe niciodată la visele lor. Nimic nu este imposibil. Trebuie doar să crezi şi să munceşti, chiar dacă acest lucru implică sacrificii. Ei nu trebuie să uite faptul că munca este mereu răsplătită.