Hramul Mănăstirii Prislop

0
1730

Joi, 21 iulie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Prislop – Borşa, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului Paraclisului de iarnă – „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.  
Din soborul de 30 de preoţi au făcut parte pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, stareţii mănăstirilor Moisei, Petrova, Dragomireşti, Strâmtura, „Sfântul Gheorghe” Borşa şi „Sfântul Nicolae” Baia Borşa, arhim. Negut din Neamţ, stareţul mănăstirii Prislop, sincelul Celestin, preoţi de mir din parohiile protopopiatului, diaconi.
IMG_8973În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot tânărul diacon Vasile Grec, pe seama Mănăstirii Prislop. Preot căsătorit, după 5 ani de slujire va putea participa la concurs pentru ocuparea unei parohii. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Vasile Călin Şimon.
P.S. Iustin Sigheteanul a fost întâmpinat de călăreţi pe doi cai superbi, de tinere cu pâine în mâini, coaptă sub formă de miel, şi cu sare, în sunetul noilor clopote al căror sunet răzbate până departe peste munţii Borşei.
IMG_8886După primire, P.S. Iustin Sigheteanul a binecuvântat poarta-clopotniţă de la intrarea în mănăstire şi clopotele achiziţionate în acest an, precum şi spaţiul muzeului mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost ţinută în pridvorul spaţios al bisericii mănăstirii. Răspunsurile au fost date de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.
Numărul mare de credincioşi a umplut curtea mănăstirii. Între ei s-au aflat şi 25 de tineri din tabăra creştină de vară „Tradiţie şi Ecologie. Tinerii de azi – adulţii de mâine”, care s-a desfăşurat în prima parte în staţiunea Izvoare, iar în partea a doua la Mănăstirea Prislop. Ei au dat o mână de ajutor şi la pregătirea hramului mănăstirii. Am văzut între credincioşii din curte şi străini care au fost atraşi de frumuseţea Sfintei Liturghii, deşi nu o înţelegeau, dar şi montaniarzi români, mănăstirea fiind situată la cea mai înaltă cotă dintre toate mănăstirile eparhiei, cu mult peste 1.000 metri, prin curtea ei trecând un traseu care duce spre Pietrosu Rodnei şi la Cascada Cailor.
IMG_8928La priceasnă a cântat solista Larisa Şteţco, din Borşa, grupul de fete din tabără şi Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul”.
Cuvântul de învăţătură rostit de P.S. Iustin Sigheteanul a făcut referire la sărbătoarea hramului, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, şi la sfinţii români ai zilei: Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Ve­che, a căror biografie este plină de sfinţenie. Credincioşii au aflat lucruri neştiute despre cei doi sfinţi români, pe feţele lor putându-se citi uimirea.
Cu toate că era foarte frig în Prislop, undeva sub 10 grade C, şi sufla un vânt tăios, credincioşii de toate vârstele au stat nemişcaţi pe tot parcursul Sfintei Liturghii şi au urmărit rugăciunile şi cântările.
Hramul din prima zi după Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul devine o tradiţie a prezenţei Ierarhului la această mănăstire pentru oficierea Sfintei Liturghii, începutul fiind dat în urmă cu câţiva ani, la sfinţirea Paraclisului de iarnă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.