CS Minaur deschide seria meciurilor amicale în deplasare la CSM Satu Mare

0
455

Sîmbătă, 13 august, începînd cu ora 11.00, echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Minaur va deschide seria meciurilor amicale din această perioadă de pregătire. Băieţii vor juca în deplasare la CSM Satu Mare, echipă recent promovată pe prima scenă a handbalului masculin românesc.
Din lotul echipei noastre doi jucători nu vor evolua în partida de la Satu Mare. Este vorba de Călin Căbuţ şi Bogdan Stoean. Călin va pleca duminică spre Georgia, unde va juca la Campionatul European de Juniori alături de reprezentativa ţării noastre. Înainte de plecarea spre Georgia, naţionala României a disputat cinci partide amicale, Căbuţ reuşind să marcheze de 19 ori. Bogdan Stoean este în recuperare după operaţie, revenirea lui la antrenamente fiind programată pentru sfîrşitul lunii octombrie.
După meciul de la Satu Mare, pentru CS Minaur urmează un turneu de pregătire la Baia Mare în perioada 19-21 august, unde vor participa alături de echipa noastră şi formaţiile CSM Oradea, CSM Satu Mare şi Ştiinţa Municipal Bacău.
Pe 24 august echipa va pleca la Suceava, unde va juca două meciuri amicale împotriva echipei locale CSU. Ultimul meci amical din această perioadă de pregătire va avea loc pe 3 septembrie, încă nefiind stabilit adversarul. (minaur.ro)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.