Politicienii noştri preferă să se lupte în parafraze negative, ironice, în loc să fie serioşi şi să emită argumente pro sau contra ideilor avansate de adversarii ideologici. Demagogia se exprimă cel mai bine în jumătăţi de adevăruri şi în lozinci, semn că aceşti oameni nu au vocaţie politică şi la alegeri trebuie plasaţi pe linia moartă. Ţine de alegători să facă acest lucru!
Politicienii comunică în modul rudimentar pentru că n-au soluţii eficiente şi nici abilitatea să combată părerile altora, preferînd hărţuiala, nonsensul logic, vorbăria goală de conţinut, perpetuînd astfel haosul politicianist. Interesul ar fi să ne convingă de tăria opiniilor proprii şi de slăbiciunea oponenţilor.
Criticarea guvernanţilor se află pe primul loc în fişa opoziţiei, iar cel mai eficient atac contra faptelor executivului se face în baza interpretării datelor oficiale, exacte, puse faţă în faţă cu pledoaria adversă. Dacă fondurile europene au fost absorbite 1% în ciclul 2014-2020, nu poţi afirma că atracţia este zero barat. Demagogia are picioare scurte atunci cînd nu prezinţi situaţia în întregime. Adevărul nu permite grade de comparaţie.
Comunicarea se face la fel de defectuos şi în domeniul justiţiei, unde asociaţiile de magistraţi emit comunicate critice la adresa politicienilor. Cei care ţin legea şi balanţa în mînă se poartă precum pruncii răzgîiaţi, vor să forţeze Guvernul şi Parlamentul să le dea lor salarii mărite, fără să vadă şi cealaltă faţă a problemei, partea obiectivă. Judecătorii pretind venituri mărite, dar fără să aibă o fişă a postului pe care să o îndeplinească. Indiferent cum judecă, bine sau rău, multe sau puţine dosare, primesc acelaşi salariu. Fără un sistem de evaluare şi control, justiţia nu va face performanţă şi dreptate niciodată. Din legea bunului plac nu iese nimic valoros.
Miniştrii se comportă adesea în Guvern precum pionii otrăviţi, fiind duplicitari. Te-ai aştepta de la un şef de minister să iniţieze controale în sistemele pe care le administrează şi să ia măsuri de corectare a deficienţelor. Dar ei sînt cai troieni, trădează opinia publică şi contribuabilii care îi plătesc. După ce nu mai sînt miniştri sau secretari de stat, îşi deschid gura şi dau interviuri eroice, prin care vor să ne arate cîte nereguli există în sistem şi îşi justifică incapacitatea managerială prin obtuzitatea şi inerţia funcţionarilor publici.
Sub presiunea Occidentului, ambasadorii SUA şi Marii Britanii fiind cei mai vocali critici ai tarelor din ţara noastră (ceea ce pe ultra-patrioţi îi supără), România continuă lupta anticorupţie, lovind în tagma politică, scopul fiind să o separe de interesele economice. Însă parlamentarii se menţin orgolioşi cu încăpăţînare şi nu acceptă că există deasupra lor ceva mai puternic, cum ar fi Constituţia şi legile europene. Le lipseşte conştiinţa că legile funcţionează egal pentru toţi membrii societăţii, deci parlamentarii nu au dreptul să acorde tantieme, privilegii, pensii speciale. În 11 decembrie 2016, alegătorii ar trebui să voteze cu partidul care va propune: reformarea sistemului de pensii exclusiv pe principiul contributivităţii, prevenirea şi combaterea corupţiei (inclusiv în politică, justiţie, administraţie) şi controlul evaziunii fiscale mari.
Pînă atunci, politicienii se războiesc pe locurile eligibile de senatori şi deputaţi. Partidele cer donaţii de 60.000-70.000 de lei de la fiecare candidat, este aproape normal să se întîmple aşa ceva, deoarece parlamentarii au la dispoziţie, vreme de patru ani, fonduri pentru care nu dau seamă. Noii politicieni au şanse mici, pe liste vor intra tot politicienii din garda veche, cei care cunosc rînduiala. Prin urmare, înnoirea clasei politice pe baza competenţei candidaţilor nu se va face la aceste alegeri, vom vota liste de partid, după criteriul ideologic, cu riscul ca politicienii corupţi să reintre în Parlament şi să-l paraziteze în continuare.
Aşteptăm ca partidele să fie transparente în deciziile lor şi să promoveze pe liste candidaţi curaţi dincolo de orice îndoială, nume care nu apar în cazierele juridic, fiscal, bancar sau moral. De cei care apelează cel mai des la fraze lozincarde şi la cuvinte mari – de ei trebuie să ne ferim cît putem.
