Dorinţa elevilor de a avea propriul Statut s-a împlinit odată cu începerea noului an şcolar. Cu unele amendamente, M.E.C. a aprobat proiectul, devenit document oficial şi operaţional. Statutul elevului dă undă verde şcolarilor să facă proteste şi contestaţii pe seama notelor obţinute cu ocazia evaluărilor. Sub protecţia anonimatului, după cum cred de cuviinţă, elevii pot să-şi evalueze profesorii. În cazul celor mici, drepturile litigioase vor fi preluate de părinţi. Nefiind în şcoală, nu-mi dau seama ce reacţii ar putea genera Statutul în rîndul elevilor, cadrelor didactice, şi al părinţilor. În schimb, pot identifica cîteva din consecinţele negative dacă elevii şi părinţii vor uza şi abuza de prevederile lui. În şcoală ar apare riscul ca rolurile să se inverseze, evaluaţii să devină evaluatori şi invers. În cazul lecţiilor, inclusiv a celor de bună purtare, nu se va şti cine este mentorul şi discipolul. Conflictele vor spori iar exigenţa, condiţie esenţială şi necesară în validarea calităţii învăţămîntului, va fi pusă cu spatele la zid. Şcoala s-ar întoarce în vremurile anilor ’90 cînd elevii şi studenţii i-au dat afară pe profesorii exigenţi, pe motiv că i-au trimis să pună burta pe carte. Cumulul efectelor negative duce la o primă concluzie, deloc optimistă. Dacă în ultimii ani, în şcoală prea multă carte nu s-a făcut, de acum încolo nu se va face nici atît sau deloc. Motivele şi argumentele care i-au determinat pe elevi să ascută securea războiului mie nu-mi sînt clare. Personal, Statutul îl văd ca un mijloc de refulare şi protest îndreptat împotriva întregului sistem al educaţiei care, la ora actuală, nu le este favorabil elevilor. Gestul lor nu-l consider unul tendenţios şi provocator adresat numai cadrelor didactice. Experienţa profesională îmi spune că elevilor, şcoala de azi nu le place. Îşi doresc o altfel de şcoală, mai relaxată, bazată pe dialog, comunicare, muncă în echipă, proiecte, lecţii practice şi mai puţină teorie. Ei ştiu cum se face carte în altă parte, unii au fost şi au văzut la faţa locului. În contextul respectiv, autorii Statutului, fără să fie consiliaţi, au făcut o greşeală mergînd cu jalba la minister. Au redus totul la problema relaţiilor tensionate apărută în ultimii ani între elevi şi cadrele didactice, mediatizată excesiv în special de TV. Nu au înţeles că ea nu poate fi detaşată şi soluţionată separat de întregul pachet al problemelor din sistem, perpetuate şi nerezolvate de-a lungul anilor. Elevii au luat în calcul doar un efect nu şi mulţimea cauzelor care-l produc. Şcoala actuală, moştenirea regimului trecut limitează dialogul dintre profesori şi elevi. Valoarea notelor este relativă şi cîtă vreme ele poartă interese personale, conflictele nu vor dispărea. În regimul trecut au fost norme, reguli şi principii, mecanismul a funcţionat la nivelul întregii societăţi şi nimeni nu a avut de comentat. Actualul ministru, în loc să explice elevilor complexitatea problemelor s-a spălat pe mîini şi i-a trimis să se războiască cu profesorii. O decizie cinică care-l propulsează pe culmile incompetenţei şi iresponsabilităţii. Pentru multiplele deficienţe ale şcolii nu e corect să se dea vina numai pe cadrele didactice. Nici cele slab pregătite nu sînt de vină pentru propria lor situaţie. Elevii şi părinţii ar trebui să ştie că aşa-zisul “inamic” nu sînt cadrele didactice, ele nu deţin competenţele necesare pentru a rezolva nemulţumirile elevilor şi problemele şcolii. Orice tip de evaluare intră în atribuţiile inspectorilor de specialitate din ISJ-uri nu a elevilor şi părinţilor. Culisele şcolii sînt complicate şi pentru elevi şi părinţi rămîn necunoscute. “Războiul” este necesar dar trebuia declarat autorităţilor şi instituţiilor care gestionează problemele sistemului. Dacă miniştrii şcolilor făceau demersurile necesare pentru restructurarea din temelii a învăţămîntului, elevii şi-ar fi văzut de treabă, nu se ocupau de proteste şi contestaţii. Pe de altă parte, în demersurile făcute, în scopul rezolvării propriilor nemulţumiri, elevii, au împrumutat modele de revoltă de la alte categorii sociale. Şi ei au sesizat că în anii democraţiei, majoritatea revendicărilor, justificate sau nu au fost soluţionate numai la presiunea străzii prin mitinguri şi proteste, Dacă alţii au reuşit de ce nu am face-o şi noi au gîndit şcolarii în momentele lor de sinceritate. Care va fi soarta Statutului este prea devreme să ne pronunţăm. Similar altor acte normative, bizare din legislaţia şcolară, e posibil să nu fie luat în seamă. Cu inerentele conflicte, ca şi pînă acum, elevii şi profesorii îşi vor vedea de propriile treburi. Dacă cei doi actori principali ai educaţiei nu pot fi prieteni, nici duşmani nu trebuie să fie. Din învăţăturile Statutului, cadrele didactice ar fi bine să ştie că limbajul licenţios şi agresiv adresat elevilor se înscrie pe un drum cu sens interzis. Ca să vadă realităţile lumii în care trăiesc, pe elevi sînt alte mijloace de a-i convinge. Pînă la rezolvarea problemelor de fond şcoala are nevoie de linişte şi toleranţă. Orgoliile şi patimile nu-şi au rostul. Totul depinde de voinţa, raţiunea şi competenţa părţilor implicate şi obligate să repună bazele unei şcoli eficiente pe care se sprijină o întreagă societate.
Prof. Vasile ILUŢ
