Lucrările artiştilor ieşeni Silvia Amancei şi Bogdan Armanu, Daniel Comendant pot fi văzute până în 31 octombrie, la sediul M2 din Piaţa Libertăţii (fostul Artscape). Este „un proiect realizat de Centrul de Fotografie Contemporană din Iaşi în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor din Iaşi, organizate de Asociaţia AltIaşi cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Primăriei Municipiului Iaşi”. Silvia Amancei şi Bogdan Armanu realizează o serie de desene inspirate de reflecţiile lui Walter Benjamin asupra filosofiei istoriei şi o lucrare video care descrie natura alienantă şi represivă a „stării de situaţie” (Badiou), semnalând asupra disjuncţiei dintre propria subiectivitate a individului şi funcţia pe care o îndeplineşte, în cadrul sistemului, ca maşină de lucru”. În schimb, Daniel Comendant, propune o instalaţie „ca intenţie a (re)constituirii unui proces al căutării cauzelor şi realităţilor post-politicilor actuale concretizate la nivelul unei structuri labirintice”. (i.s.)


























