Un nou adversar dificil

0
398

Ştiinţa Explorări Baia Mare – Tricolorul LMV Ploieşti

Aflată încă în căutarea primei victorii din acest sezon, Ştiinţa Explorări Baia Mare are parte de un adversar foarte dificil şi în etapa a 4-a a campionatului. Băimă­renii vor juca acasă azi, 28 octombrie, de la ora 18, cu ocupanta locului 2 în clasament, Tricolorul LMV Ploieşti, formaţie care a acumulat maximum de puncte (9) după primele trei runde, la fel ca şi lidera clasamentului Steaua Bucureşti.
Profitînd de faptul că FRV a decis că din acest sezon echipele din divizia A1 pot să aibă un număr nelimitat de străini în lot, ploieştenii au transferat în această vară nu mai puţin de 7 străini: Goran Škundrić (Serbia, libero), Hiroshi Rosales Centelles (Cuba, extremă), Windson Ferreira Pedrosa (Brazilia, universal), Kostiantyn Riabukha (Ucraina, centru), José Manuel Carrasco Angulo (Venezuela, coordonator), Ale­ksandar Milivojević (Muntenegru, extremă) şi Kostiantyn Zhylinskyi (Ucraina, centru). Din lotul cu care Tricolorul a jucat în sezonul precedent a fost păstrat şi Vladan Aleksic (Serbia, centru), astfel că în acest moment formaţia antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu are sub contract cei mai mulţi jucători străini (8) dintre toate echipele care activează în campionat.
Partida Ştiinţa Explorări Baia Mare – Tricolorul LMV Ploieşti va fi arbitrată de Tudor Pop (Cluj-Napoca) şi Daniel Hadade (Zalău), în timp ce observator FRV va fi Ioan Buhăţel (Dej).
Jocul va fi transmis LIVE-SCORE pe www. stiintaexplorari.ro.

Programul etapei 4 • Astăzi, 28 octombrie: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Tricolorul LMV Ploieşti, ora 18; CSVM Zalău – Steaua Bucureşti, ora 18, Digi Sport 4 • Mîine, 29 octombrie: SCMU Craiova – CSM Agronomia Bucureşti, ora 18; Banatul Caransebeş – Universitatea Cluj-Napoca, ora 18; VCM LPS Piatra Neamţ – Unirea Dej, ora 16; Ştiinţa Bacău – Arcada Galaţi, ora 17.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.