Mulţumesc timpului trecut că am avut parte de oameni care m-au îndrumat pe cărări sigure pentru înţelegerea valorilor. Mai ales în literatură şi film. Poate am vorbit mai puţin despre pasiunea aprinsă pentru cinema. Mă fascina lumea aceea de pe ecran în care mi se rostuiau marile întrebări. Era o vârstă în care credeam că tot ce se întîmplă acolo este adevărat. Sau poate fi adevărat. În copilărie, cînd după şcoală mă roteam după ceasurile cîmpului atîta mi-am dorit: să fiu mare, să fiu liber să pot merge la film, cum spuneam pe uliţa noastră. Miracolul în sat pentru mine era venirea caravanei cinematografice splendid surprins de prozatorul Ioan Groşan. Mare am crescut, liber am devenit iar pasiunea pentru film nu s-a stins. Ştiam nume de actori, de regizori care schimbau lumea. Unul dintre ei a fost polonezul Andrej Wajda care s-a stins din viaţă în urmă cu o lună la 90 de ani. Încet, încet am deprins gustul pentru filmul polonez. Mă instruiam din revista “Cinema”. De ce mă bucură filmele lui Wajda? Ştiam de timpuriu că este fondatorul şcolii poloneze de film. Mesajul filmelor lui era de obicei dincolo de ce vedeai. Te îndemna să-ţi pui întrebări, să cauţi răspunsuri, să cauţi alternative. Filmele lui, aproape toate geniale, au făcut şcoală. Nu neapărat de film cît mai ales de spectatori. Wajda a vorbit despre ţara sa fără cruţare dar cu adoraţie. A vorbit despre Polonia sfîşiată. Cum să uit “Nunta” care punea în discuţie istoria şi eroii ei. Aici ţăranii care se revoltă sînt credincioşi şi numai ei au suflet. Ori “Cenuşă şi diamant” în care eroul trebuie să rezolve dilema veche a soldatului: să asculte ordinele sau să acţioneze de capul lui? A abordat cu mare curaj chestiuni politice ale Poloniei contemporane. “Omul de fier” prezintă protestul sindicatului muncitoresc “Solidaritatea” şi primul său succes în a convinge guvernul polonez să recunoască dreptul muncitorilor de a înfiinţa un sindicat independent. Filmul a fost realizat în scurta perioadă de dezgheţ a cenzurii comuniste care a avut loc între formarea sindicatului Solidaritatea în august 1980 şi desfiinţarea lui în decembrie 1981. “Katyn” abordează masacrul din pădurea cu acelaşi nume. În 1940 serviciile secrete sovietice ucid mii de prizonieri de război polonezi, printre care şi tatăl regizorului. Un subiect considerat zeci de ani interzis, este analizat de celebrul regizor, care pătrunde într-una dintre cele mai negre perioade din istoria Poloniei. A realizat şi un film despre Lech Walesa. Ultimul său film, din acest an, “Imagine remanentă” poate fi citit şi ca o metaforă la adresa conservatorilor din partidul Dreptate şi Justiţie care conduc azi, Polonia. Cum aminteam, Şcoala poloneză de film, s-a dezintegrat prin 1965. Splendid explică celebrul regizor cauza: “Adevăratul punct nevralgic al Şcolii poloneze de film de la mijlocul anilor ’50 şi motivul pentru care a dispărut inevitabil e legat de faptul că filmele prezentau eroi mai proşti decît Istoria. Cred că e greşit să fii cu Istoria în loc să fii cu eroul”. Wajda şi-a reformulat optica din mers. Adică a acordat mai mare atenţie eroilor. Wajda a declarat: “m-am implicat, prin filmele pe care le-am făcut, în viaţa ţării mele”. A vorbit despre soarta Poloniei, războiul şi urmările lui: rezistenţa, culpabilitatea, prietenia, iubirea, rolul artistului în lume, destinul intelectualului, disperarea, alienarea, conflictul dintre generaţii, problema libertăţii. S-a spus că el aparţine realismului simbolic. Cred că asta m-a atras la filmele lui. Presa l-a omagiat, numindu-l “cel mai mare artist contemporan al Poloniei”. Nu uitaţi afirmaţia lui şi reformulaţi-o ca întrebare: ce se întîmplă cînd eroii sînt mai proşti decît istoria? Priviţi şi în jurul nostru şi sigur veţi vedea eroi de-ai lui Wajda. Proştii istoriei ne cam încurcă.
