În prima decadă a lunii, la Băile Olăneşti, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Şah pe Echipe Mixte de Copii şi Juniori, ediţia a VIII-a.
Clubul Sportiv Sig-Mar din Sighetu Marmaţiei a participat la această ediţie cu o echipă la categoria 12 ani, alcătuită din: Mintău Andrei-Cătălin, Hejja Irisz-Hanna, Pontoş Silviu-Andrei, Trifoi Mihaela-Ioana, Covrig Larisa-Raluca. Echipa sigheteană a câştigat toate meciurile disputate cu echipele din Târgu Mureş, Braşov 1, Braşov 2, Ploieşti, Focşani şi a cucerit titlul de Campioană Naţională, Trofeul şi medaliile de aur.
De reţinut că la această competiţie au participat peste 150 de copii şi juniori de la cluburile sportive şcolare şi din marile centre universitare, unde şahul cunoaşte o dezvoltare deosebită: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, dar şi faptul că aceşti 5 şahişti sigheteni sunt laureaţi ai acestei competiţii anuale începând de la vârsta de 8 ani. Adică, ei au urcat pentru a cincea oară pe podiumul de premiere de la Olăneşti.
”Considerăm că prin acest succes micii şahişti sunt ambasadori ai Sighetului” şi-şi aduc o contribuţie în creşterea prestigiului municipiului nostru şi a judeţului Maramureş” – apreciază Ioan Costiuc, antrenorul micilor mari şahişti.
Pentru rezultatele deosebite obţinute de Clubul Sportiv de Şah ”Sig-Mar” în acest an, primarul Horia Scubli i-a felicitat ieri pe antrenori şi pe copii, înmânându-le Diplome de Excelenţă din partea Primăriei şi Consiliului Local Sighet, atât celor 5 campioni cât şi antrenorului Ioan Costiuc- vicepreşedinte al Clubului sighetean.