Criză de lemne pentru foc!…

1
1920

Cererea pentru lemne de foc este mai mare decât oferta în această iarnă. Situaţia înregistrată la nivel naţional se resimte puternic şi în judeţul Maramureş. De vină este şi legislaţia nouă, intrată în vigoare în luna septembrie, care a dat peste cap întreg procesul.
Noua hotărâre a Guvernului în domeniul exploatării lemnului a venit cu anumite modificări faţă de legislaţia veche, astfel încât a încurcat destul de mult activitatea direcţiilor silvice din acest an. Concret, licitaţiile care trebuie făcute pentru serviciile de exploatare durează mult din cauza contestaţiilor: „Este o problemă cu lemnele de foc la nivel naţional. Vechea hotărâre de Guvern 924 ce a fost în vigoare până în data de 2 septembrie, avea nişte prevederi prin care toată masa lemnoasă, în prima fază trebuia scoasă la licitaţie agenţilor economici şi doar partidele care au trecut prin două licitaţii şi o negociere puteau să fie apoi trecute la exploatarea în regie proprie, cu utilajele proprii pe care le avem noi în cadrul subunităţilor, sau prin licitaţie de prestări servicii. Acesta a fost primul blocaj care a redus din start lemnul sub formă de buştean sau lemn de foc pus pe piaţă de către unităţile Regiei Naţionale. Inclusiv la noi a fost cazul acesta. Începând cu 3 septembrie a fost aprobată H.G. 617, care vine deja cu alte modificări, în sensul că ea are prevederi mai mult aplicabile, însă pentru anul 2017: la nivel de ţară 15% din masa lemnoasă pusă pe piaţă de către Regia Naţională a Pădurilor din pădurea statului vor fi pentru lemne de foc. În Maramureş asta înseamnă destul de mult ţinând cont că pentru anul viitor avem pus în valoare şi pregătit pentru a fi exploatat în cursul lui 2017 circa 405.000 de mc. Din start sunt vreo 45.000 de mc pe care o să-i putem exploata în regie şi prin prestatori. Lemnul acesta subţire, noi îl vom vinde direct la populaţie. Abia unde nu vor fi cereri îl vom vinde prin licitaţie. Lucrul care ne-a încurcat cel mai mult în toamna asta a fost însă cel de achiziţie publică a serviciilor de exploatare, care durează mult. Cele 13 subunităţi ale Direcţiei Silvice Maramureş au şase echipe de exploatare, la tot atâtea ocoale silvice. Cu aceşti oameni nu avem cum să facem faţă la toate solicitările”, ne-a explicat Iacob Andreica, director tehnic Direcţia Silvică Maramureş.

Nu vor putea fi onorate toate solicitările de la populaţie

dsc07527
Sediul Direcţiei Silvice Maramureş

Direcţia Silvică Maramureş vinde lemnul de foc prin depozitele proprii, la rampele amplasate lângă drum auto, dar şi direct din pădure. Chiar şi în aceste condiţii, lemnele nu vor ajunge pentru a acoperi întreg necesarul: „La nivel de Maramureş este o problemă şi nu ştiu dacă o să reuşim să facem faţă din cauză că solicitările populaţiei sunt foarte mari. Ce ne-a încurcat cel mai mult a fost că s-au suprapus aceste modificări legislative, noi şi vechi, ce ne-au întârziat în acest an. Pentru 2017 lucrurile se vor aşeza, dar acum este dificil. Avem şi câteva depozite de lemn la Firiza, dar aici suntem cu el aproape gol că echipele nu lucrează în zonă, ci sunt detaşate la Tăuţii Măgherăuş, la aeroport. Mai avem la Groşii Ţibleşului, la Târgu Lăpuş, la Băiuţ suntem pe finalizare cu un depozit şi la Poienile de Sub Munte. Acestea sunt depozitele din care se vinde lemn de foc. Însă cel mai mult se vinde la rampă, la drum auto. Deci în zona cât mai aproape de pădure. În acest fel se reduc cu atât mai mult şi costurile produsului, adică implicit preţul final, pentru că în momentul în care aduci lemnele în depozit, preţurile lor cresc odată cu sortatul, încărcatul, manipulatul, descărcatul şi toate celelalte”, a mai completat directorul Iacob Andreica.

106 lei plus TVA, preţul mediu la lemnul de foc

Cetăţenii se pot prezenta şi la ocoalele silvice în raza cărora locuiesc. Cei din zona Băii Mari spre exemplu, pot merge la Ocolul Silvic Municipal, sau la cel din Firiza, unde fac o cerere, şi apoi sunt îndrumaţi înspre ce partidă şi în ce zonă este lemnul de foc. Oamenii pot cere orice cantitate pentru că nu există nici un fel de restricţie conform legii, însă reprezentanţii Direcţiei Silvice Maramureş nu au aprobat niciodată mai mult de şase metri cub şi doar în limita stocului de lemn disponibil pentru vânzare. La data de 1 noiembrie 2016, în Maramureş, preţul mediu de vânzare a unui metru cub lemn de foc, vândut din depozit, la drum auto sau tăiat direct din pădure, era de 106 lei plus TVA. Faţă de preţurile înregistrate la nivel de ţară, este semnificativ mai mic.

1 COMENTARIU

  1. Metrul cub de lemne s-a vandut cu 150-160 ron,nicidecum cu 131 (106+tva) ron,si pretul acesta de 150-160 s-a regasit peste tot in jurul Baii Mari! Asa ca una e ce zic cei de la Ocolul Silvic si una sunt faptele!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.