Rezultate deosebite la chimie pentru elevii maramureşeni

0
333

Unii dintre cei mai buni chimişti şincaişti au participat, în perioada 17-20 noiembrie, la Concursul Naţional de Chimie „C. D. Neniţescu”, ediţia a XXIV-a, organizat de Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor – Universitatea Politehnică Bucureşti, un concurs complex şi cu un grad ridicat de dificultate, care se desfăşoară pe secţiuni, indiferent de anul de studiu al elevilor. Cu un rezultat remarcabil s-a întors elevul Emeric Claudiu Ardelean (clasa a IX-a D,  prof. Nicoleta Predoiu), care a  obţinut Premiul I absolut la Chimie Anorganică. La secţiunea Chimie Organică au participat elevele Iulia Horţ (clasa a XI-a A, prof. Aneta Pop) şi Maria Carmen Temian (clasa a XI-a E, prof. Nicoleta Predoiu). Succesul de la Bucureşti continuă şirul performanţelor deosebite obţinute în această perioadă de către elevii maramureşeni,  eleva Iulia Nicole Voicu (clasa a XII-a, prof. Nicoleta Predoiu) calificându-se, în acest an, la Lotul Internaţional Lărgit al României.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.