Bustul lui Vasile Lucaciu, inaugurat la Şişeşti

0
412

La 98 de ani de la Marea Unire, şişeştenii s-au adunat pentru a-l cinsti pe Vasile Lucaciu. Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au debutat la Biserica Ortodoxă din Şişeşti, unde a fost dezvelit bustul din granit al politicianului Vasile Lucaciu.
Prezent alături de preotul paroh, Octavian Andreica, părintele arhimandrit Casian Filip le-a vorbit celor prezenţi de necesitatea de a ne respecta istoria şi de a nu o uita, chiar dacă Europa vine în forţă cu modernismul care încearcă să distrugă tot ce ţine de identitatea neamului românesc.
Primarul comunei Şişeşti, Ioan Tentiş, a spus: “Pentru noi, ziua de 1 decembrie este un moment de bucurie, de sărbătoare, cât şi un moment de comemorare a marelui nostru înaintaş Vasile Lucaciu, care, la 1 decembrie 1922, a fost înmormântat în Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor. Vasile Lucaciu este al tuturor românilor, fiind cinstit şi comemorat de toţi. Felicit Parohia Ortodoxă din Şişeşti că a ales să-l sărbătorească astfel, dezvelind bustul donat de sculptorul Gavril Abriham”. La manifestări au fost prezenţi şi consilierii judeţeni Felician Cerneştean şi Călin Bota. Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.