Dor de ROST

0
581

„Păstrătorii de Rost” din satele tradiţionale au fost surprinşi într-un album de fotografie de Răzvan Voiculescu. Albumul „Dor de Rost” a fost lansat în această săptămână la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Artistul fotograf mărturiseşte că în urmă cu opt ani a descoperit Ţara Lăpuşului, iar de atunci în inima lui s-a înfiripat o dragoste pe care a încercat să o transpună în imagine, astfel încât o parte din bucuria lui să ajungă şi la cei care îi vor privi fotografiile. În opinia lui Răzvan Voiculescu e nevoie să ieşim din vuietul oraşului şi să ne îndreptăm din când în când atenţia spre un alt colţ, unul format din oameni curaţi sufleteşte, neîntinaţi de mizeria vremurilor în care tot mai mult se încearcă distrugerea identităţii şi pervertirea conştiinţei morale.
„Nu sunt doar un fotograf care merge prin România şi face albume. Eu sunt legat de anumite zone, în special două. Una este Dobrogea şi alta este Ţara Lăpuşului. Cele două sunt reflectate în două albume de fotografie ale mele. Când vin aici am o emoţie în plus, deoarece sunt legat de această zonă chiar dacă nu am descoperit-o decât acum vreo opt ani. Mi-am continuat periplurile şi acum vreo patru ani am decis să fac o trilogie legată de cuvântul Rost. Acest «Dor de Rost» nu e decât continuarea primei părţi care e o călătorie prin România. Am plecat să găsesc în general oameni care şi-au ţinut rostul, din copilărie până la vârsta adultă, care au preferat să rămână acolo legaţi de casa lor, de gospodăria lor, de uliţă, de tradiţie, de sat şi de biserică şi au călătorit foarte puţin. Şi asta se simte foarte mult pentru că acei oameni sunt foarte curaţi. Eu vin din capitala ţării unde, de foarte multe ori, suntem foarte murdari. Contează banul, contează viteza, nimeni nu înţelege unde fugim”, afirmă artistul fotograf Răzvan Voiculescu. Pe lângă albumul foto, Răzvan Voiculescu a realizat şi un scurt metraj. Vrea ca de fiecare dată când duce la final un proiect să poată oferi „o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de riduri, dar mai ales de poveşti”. „Simţim un fel de mândrie că facem lucrurile rapid, că ne descurcăm, dar în esenţă trecem peste lucrurile esenţiale, lucruri pe care le mai descoperi doar în locuri de care am vorbit mai devreme. Nici într-un caz nu găseşti aceste lucruri în oraşe. Am încercat să găsesc aceşti păstrători de rost care pentru mine au fost un fel de şcoală, deoarece am stat cu ei de vorbă, i-am fotografiat, i-am filmat şi am plecat efectiv cu un plus de bucurie şi un fel de împlinire în momentele în care ne-am despărţit. Pe aceştia am încercat să-i pun şi în acest al doilea album de fotografie. Albumele mele sunt de fotografie, eu nu am pretenţia că sunt documentare sau studii despre etnografie sau folclor. Când priviţi albumele mele, priviţi-le din punctul de vedere al unuia care atunci când vede un lucru fain încearcă să le traducă într-o imagine astfel încât să bucur pe alţii”, a punctat Răzvan Voiculescu. Despre albumul foto lansat, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş, Ioan Marchiş a arătat că e unul „de o estetică indisciscutabilă, este o operă de artă, să nu mai vorbesc de textele bine alese. Toate sunt de o ţinută impecabilă. album-dor-de-rostCe are caracteristic Răzvan Voiculescu? Ceea ce este caracteristic după mine este sesizarea mişcării. Nu mă mir, deoarece a făcut multe filme de scurt metraj. O să vedeţi în fotografie, nu există o fotografie fără să construiască o diagonală. O mână parcă a coborât şi s-a aşezat undeva. Sunt capabil să recunosc fotografiile lui Răzvan din această mişcare, din această iubire pentru devenire. Imaginea este foarte importantă pentru noi. Cu sunetul şi imaginea călătorim dincolo de lumile în care suntem”. Noul album “DOR de ROST” conţine 320 de pagini de ipostaze impresionante ale rostului, această “colecţie de căutări”: meşteşuguri, obiceiuri, momente, poveşti de viaţă. Albumul este însoţit de o hartă artizanală a „Păstrătorilor de Rost” şi de un DVD cu scurtmetraj, produs de Ana Maria Pîrvan, Răzvan Voiculescu şi Răzvan Sima. Cei prezenţi la lansarea albumului au avut ocazia să urmărească şi un scurt metraj realizat de Răzvan Voiculescu. Apoi, imaginea a făcut loc sunetului tradiţional, pentru că spaţiul bibliotecii a devenit unul al muzicii de calitate, artistul Grigore Leşe susţinând un recital.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.