9 etape de suspendare pentru Adrian Apostol

0
581

9 etape de suspendare a primit Adrian Apostol în urma cartonaşului roşu încasat în finala din Cupa Regelui cu Steaua Bucureşti, încheiată cu victoria echipei CSM Ştiinţa Baia Mare (10-8). În minutul 66 al întîlnirii care a avut loc pe Stadionul naţional ”Arcul de Triumf”, pe 3 decembrie, Apostol a vă­zut cartonaşul roşu după ce i-a băgat degetele în ochi jucătorului stelist Ionuţ Dumitru.
”Tribunalul Disciplinar a stabilit că jucătorul a comis un act de antijoc, cu încălcarea Legii 10.4(m) – Acţiuni contrare sportivităţii. Un jucător nu are voie să întreprindă nici o acţiune contrară spiritului de sportivitate în incinta de joc (…) Jucătorul este suspendat pentru o perioadă de 9 săptămîni (echivalînd cu 9 meciuri de rugby în 15)”, se arată în decizia Comisiei, conform site-ului Super Ligii.
Jucătorul sancţionat are drept la Apel în termen de 5 zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.