Cluburile sportive profesioniste se află în impas, statul nu le mai susţine financiar. Baia Mare este exemplul cel mai elocvent, după o perioadă de glorie a handbalului, ajutorul public a fost împărţit la zece şi echipele au retrogradat. Unii acuză autorităţile, dar adevărul este că sportul profesionist primeşte susţinere din partea statului, poate chiar prea puternică!
În 2017, pentru tineret şi sport, pe ţară, va fi alocată o sumă mai mare cu 200 de milioane de euro faţă de 2016 (bani suficienţi şi pentru echipa de baschet din Baia Mare). Parlamentul nou ales va clarifica situaţia, sportul profesionist nu ar trebui să se bazeze pe fonduri guvernamentale, ci pe fonduri private. Există o limită a suportabilităţii bugetelor publice, 1% pentru sport, care nu trebuie depăşită.
Sportul înseamnă mişcare fizică organizată, competiţia implică valori importante, cu rol educativ şi formativ. Teoretic, sportul presupune onestitate, muncă în echipă, fair play. Tinerii de azi evită sportul, preferă jocurile electronice şi sedentarismul. Cultura educaţiei fizice se formează, statul ar face bine să investească cele 200 de milioane lei, propuse de PSD, pentru acest scop important. (Plecînd de la obiceiul tinerilor de a se juca împreună, viitorii adulţi vor ajunge să lucreze bine împreună.)
Sportul de performanţă are nevoie de bani, dar statul nu îi poate susţine pe toţi cei care practică sportul de performanţă. Singura şansă este ca asociaţiile sportive să atragă fonduri private. Ce să facem însă pentru a convinge publicul şi companiile să aloce mai mult pentru sportul ca spectacol? Prin marketingul sportiv, spectatorii au parte de emoţii, pasiuni, iar sportivul se vinde şi se cumpără, ca orice marfă. Implicaţiile etice ale acestor obiceiuri nu sînt clare, peste o sută de ani urmaşii noştri se vor mira de tradiţiile vii de azi!
Predomină cultura video, omul preferă să fie telespectator comod, în loc să participe în direct. Occidentul a depăşit faza în care ne aflăm noi, vesticii se duc la meci nu doar pentru a fi îndoctrinaţi cu imaginile sportivilor ce depăşesc orice adversar. Ni se transmite dorinţa de a fi învingători la serviciu, este aici o strategie capitalistă de marketing, prin care ni se comunică valoarea unui jucător, a unei echipe. Dacă îi batem pe adversari, sîntem mai valoroşi! Acest mod concurenţial îl inoculăm copiilor noştri şi nu ne miră, deoarece aşa am fost educaţi şi noi, după versurile lui Coşbuc: Viaţa-i o luptă… Dar noi, adulţii, trebuie să educăm tînăra generaţie după alt model. Ar trebui să ieşim din această paradigmă „pe viaţă şi pe moarte”. Sportul ar trebui să-l facă pe tînăr mai înţelept, nu mai violent!
Sponsorizarea devine în multe cazuri o metodă de publicitate exclusivă pentru a introduce pe piaţă noi produse, prin evitarea competiţiei directe. Aceste faţete ale meciului nu ţin de sport, ci de capitalism – abia acoperim intenţiile reale ale sponsorilor. Doar 20% dintre români nu se uită la meciuri, ci preferă să facă altceva, eventual … sport. Procentul acesta ar trebui să crească, prin convingerea că practicarea mişcării fizice îmbunătăţeşte starea de sănătate. Cu toţii iubim sporturile, dar în această ecuaţiei îşi face loc şi sportul de performanţă, pe care îl susţinem prin bilete cumpărate şi prin sponsorizări, ca datorie cetăţenească. Cînd mergi la meci, nu arăta legitimaţia de şef, ci cumpără bilet, oricine ai fi tu, ppp (parlamentar, prefect, primar)!
