Atmosfera de la Betleem adusă în Catedrala Episcopală

0
1564

Pentru câteva ore, spaţiul Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare a devenit duminică seara, aidoma peşterii din Betleem, acolo unde se năştea Mântuitorul Iisus Hristos. Atmosfera de bucurie, de emoţie şi de iubire a fost creată de colindele interpretate cu mult suflet de cele cinci coruri prezente în cadrul concertului solemn organizat an de an de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, în preajma Crăciunului. Concertul a fost caracterizat de episcopul Maramureşului şi Sătmarului ca fiind “un regal într-un ţinut voievodal”.

“Colindul păstorilor şi al îngerilor” în catedrală

atmosfera-de-la-betleem-adusa-in-catedrala-episcopala2“Nu ştiu dacă un astfel de concert, de o largă cuprindere şi de o anvergură deosebită, cu un mesaj atât de înălţător pentru sărbători se mai poate desfăşura undeva în altă parte aşa cum se întâmplă în Catedrala Episcopală. Însuşi spaţiul în care ne găsim este ca şi peştera din Betleem. Parcă aici colindul revine la baza lui, la rădăcina lui, parcă aici simţim colindul păstorilor şi al magilor, şi al îngerilor care au venit la naşterea Mântuitorului în Betleem. Este mesajul de pace şi de bună voire între oameni, este mesajul de speranţă, este mesajul de unitate în jurul Mântuitorului Iisus Hristos. Totul este darul lui Dumnezeu făcut umanităţii prin întruparea Fiului Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a accentuat PS Iustin Sigheteanul, episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Vestea Naşterii Domnului a fost adusă rând pe rând de corurile participante: corul “Angelli” al Seminarului Teologic Ortodox “Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de preot prof.drd Andrei Baboşan, corul “Sfântul Ioan Damaschinul” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Baia Mare, dirijat de preot lect.univ.dr. Teofil Stan, corul Doxologia al Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de preot prof.dr. Petrică Aurelian Covaciu, Grupul Bizantin Bărbătesc “Theologos” al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de diacon prof.drd Adrian Dobreanu şi corala “Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de preot prof.dr. Petrică Aurelian Covaciu. Noutatea din acest an a fost dată de colindele bizantine aduse de Grupul “Theologos”, care au creat o atmosferă de linişte, de calm şi de măreţie. O prezenţă specială alături de grupul Theologos a fost Marcela Latiş, o elevă care a interpretat cu mult talent şi sensibilitate, una dintre colinde. Finalul concertului a aparţinut coralei preoţimii din judeţele Maramureş şi Satu Mare care au încheiat “apoteotic”. Asemeni “Arhanghelilor”, membrii coralei au vestit naşterea lui Hristos, încălzind sufletele celor prezenţi şi îndemnându-i prin colind să îl aibă mereu în centrul vieţii pe Hristos. Unul dintre invitaţii speciali ai concertului a fost şi în acest an baritonul Horaţiu Rusti care a completat armonios şi impresionant atmosfera concertului.

Să-l mărturisim pe Hristos şi în secolul 21

La final, ierarhul maramureşean i-a îndemnat pe credincioşi să îl mărturisească pe Hristos şi în acest secol în care modernismul pare să lovească în valorile creşine şi în credinţă. “Să pregătim sărbătorile prin luminarea, prin încălzirea şi aureolarea inimii noastre ca să devină ieslea din Betleem, să-l putem primi pe Hristos. Să nu uităm de fraţii şi surorile noastre care au nevoie de iubirea noastră creştină, mâinile noastre să devină mâinile lui Dumnezeu făcând bine semenilor şi bucuria de pe chipul nostru, vorba şi zâmbetul să devină zâmbetul lui Dumnezeu pentru cei care sunt singuri, pentru cei care sunt abandonaţi, anonimi, părăsiţi, loviţi de soartă şi de ce nu, de o istorie nedreaptă. Să ajute Dumnezeu poporul român să ne păstrăm credinţa şi să mărturisim în secolul 21 şi în continuare pe Hristos. Fără Hristos lumea naufragiază. Dacă îl abandonăm pe Hristos, lumea nu mai are salvare. Doar împreună cu Hristos care a venit să ne colinde, în lumina programului pe care Dumnezeu l-a avut cu Umanitatea, doar împreună cu Hristos se pot rezolva problemele dificile ale umanităţii şi creştinătăţii”, a adăugat PS Iustin Sigheteanul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.