Prefectul a condus ultima şedinţă de fond funciar

0
446

Comisia Judeţeană de Fond Funciar, întrunită în şedinţă ieri, 21 decembrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 117 dosare, având ca obiect validarea/invalidarea a 90 de documentaţii privind terenuri agricole şi a 27 privind terenuri cu vegetaţie forestieră. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, preşedintele comisiei.
S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole de pe raza a peste 25 de unităţi administrativ-teritoriale. Trei dosare au fost amânate (Şişeşti, Recea, Tăuţii Măgherăuş), din motivul că documentaţiile sunt incomplete.
În ceea ce priveşte terenurile cu vegetaţie forestieră, cele mai multe dosare au fost amânate până la completarea documentaţiei. Au fost invalidate documentaţiile privind terenuri forestiere din Rona de Jos şi Lăpuş, în primul caz pentru că se solicita modificarea amplasamentului, deşi titlul de proprietate fusese eliberat cu 6 ani în urmă, iar în cel de-al doilea caz pentru că cererea a fost depusă în afara termenului legal. (v.b.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.