Slujbă arhierească în prima zi a marelui praznic al Naşterii Domnului la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare. În mijlocul credincioşilor care au umplut până la refuz locaşul de cult s-a aflat PS Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Cu această ocazie, ierarhul maramureşean a remarcat că “niciunde pe pământ, aşa cum se petrec sărbătorile în România nu se mai petrec. Şi în România, Crăciunul în Maramureş e cel mai frumos şi mai adevărat, pentru că aici oamenii sunt frumoşi şi credinţa este puternică. La noi, Maramureşul e îmbrăcat în alb, în straiele cele curate ale Crăciunului ca să ne bucurăm şi să putem colinda”. A fost primul Crăciun fără arhiepiscopul Justinian Chira, care în 30 octombrie, a luat drumul veşniciei.
Monografia-album a Catedralei Episcopale
La finalul Sfintei Liturghii, a fost prezentată „Monografia-album a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, apărută recent. Materialele au fost adunate într-un timp record. „Este o monografie-album cu foarte multe imagini de foarte, foarte mare calitate, are 250 de pagini”, a spus ierarhul. Cartea monumentală a apărut la Arta Grafică Bucureşti.