“Meşteşuguri tradiţionale din Ţara Maramureşului”

0
462

Miercuri, 11 ianuarie, la Sala Radio România din Sighetu Marmaţiei va fi lansată lucrarea „Meşteşuguri tradiţionale din Ţara Maramureşului” (fotografii de Radu Lazăr, text de Teofil Ivanciuc), apărută la Editura “Proema” din Baia Mare.
Albumul documentar fain ilustrat se referă la: prelucrarea lemnului, îmbrăcămintea şi textilele de interior, instalaţiile tehnice tradiţionale, crucile funerare, clopul maramureşean, olăritul, măştile ritualice, confecţionarea opincilor, cojocăritul, coşuri şi alte împletituri, fierăritul, cununile de mireasă şi podoabele, dogăritul, confecţionarea draniţei, prelucrarea cânepii, producerea spetelor şi alte ocupaţii şi meserii prezentate pe scurt.
“Cu toată disoluţia satului şi a valorilor sale, a presiunii secolului XXI, a noilor necesităţi şi gusturi ale populaţiei, a invaziei produselor industriale tot mai ieftine sau a restrictivelor norme UE, vechiul Maramureş rămâne principalul bastion european al ocupanţilor tradiţionale încă practicate nu doar pentru uzul turiştilor, ci şi pentru folosul direct al comunităţii” – susţine Teo Ivanciuc, care mai adaugă: “Suntem singurii purtători de opinci din Europa. În Maramureş găsim rămăşiţa unui alt fel de ev mediu. Acest Maramureş am încercat să-l surprindem în paginile lucrării noastre.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.