Bonurile fiscale emise în data de 7 decembrie 2016, cu o valoare de 706 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 22 ianuarie. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere.
Cererile de revendicare pot fi depuse timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
În 2017, Ministerul Finanţelor Publice organizează extrageri lunare şi două extrageri ocazionale, una de Paşte şi alta de Crăciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane lei.





























