Ieri, distinsul, bunul şi onoratul nostru părinte paroh SIMION MESAROS a împlinit frumoasa şi venerabila vîrstă de 75 de ani.
Domnia Sa s-a născut la 1 februarie 1942, în comuna Ferneziu, la 8 km de Baia Mare. Comuna s-a transformat ulterior în cartier al oraşului Baia Mare. A văzut lumina zilei într-o duminică seară la ora 22, pe o iarnă grea, cu ger cumplit, iar a doua zi era sărbătoare mare, “Întîmpinarea Domnului la Templu”.
Nănaşa Luiza l-a înfăşat cu ce a avut, l-a luat în braţe şi a fost dus la biserică să fie botezat “să nu moară pruncul nebotezat”, cum ziceau toţi, împotriva regulilor şi obiceiului, cînd în mod normal un copil este botezat mult mai tîrziu. Botezul TREBUIA FĂCUT ÎNAINTE DE ORA 10, PENTRU CĂ LA ORA 10 ÎNCEPEA Sfînta Liturghie.
Aşa că, încă nu trecuseră 12 ore de cînd venise pe lume şi era deja pregătit pentru orice: botezat şi miruit. Apoi, a fost purtat pe braţe 2 km de acasă pînă la biserică şi apoi acasă pe jos, de către nănaşa Luiza, pe care nu a avut şansa şi bucuria de a o cunoaşte, fiindcă a murit înainte ca Domnia Sa să ajungă la vîrsta cunoaşterii. În semn de recunoştinţă o pomeneşte zilnic la Sfînta Liturghie.
Iată cum a venit pe lume părintele Simion, în condiţii deosebit de grele, acesta fiind primul examen al vieţii sale.
Părintele a fost al 8-lea copil al familiei, venit pe lume într-o familie frumoasă şi numeroasă.
Activitatea profesională şi religioasă
În vara anului 1958 a terminat şcoala profesională. În anul 1959 se înscrie la liceul seral, pe care l-a absolvit în anul 1963. În toamna anului 1966 a intrat la Institutul Politehnic din Bucureşti, la Facultatea de Metalurgie, pe care a absolvit-o în anul 1971. În anul 1974 a fost transferat la Uzina de Utilaj Minier şi Reparaţii, unde a lucrat pînă în anul 1990. Anul cînd şi-a început activitatea de Preot al Bisericii Greco-Catolice, după 42 de ani de clandestinitate a acesteia.
În 8 septembrie 1973, de Naşterea Sfintei Maria, a fost hirotonit preot de către Episcopul Ioan Dragomir al Maramureşului, în apartamentul socrilor săi. Timp de 10 ani, (1990-1999) a fost Rectorul Institutului Teologic din Baia Mare.
Activitatea de Paroh
În 27 octombrie 1999, Episcopul înfiinţează Parohia Greco-Catolică Baia Mare III, fără nici o adresă şi fără UN NUME CONSACRAT acestei biserici, iar prin Scrisoarea nr. 775/1 noiembrie 1999, preotul Simion Mesaroş este numit paroh în această parohie.
Pe data de 29 mai 2000, Consiliul Municipal Baia Mare, prin hotărîre, atribuie terenul de la Baia Comunală de pe str. Victoriei nr. 15. Pe 5 iunie 2001 s-a primit autorizaţia de construire a bisericii. Cu autorizaţia obţinută, preotul, împreună cu un grup de curatori, s-a prezentat la P.S. Ioan Şişeştean cu documentul şi cu invitaţia, ca pe 13 iunie 2001, Sărbătoarea Sfîntului Anton, să sfinţească locul de biserică.
După aceste operaţiuni complexe, se poate spune că, după 20 de ani de slujire în condiţii grele şi improprii, începînd cu anul 2009 comunitatea de la biserica “Sfîntul Anton” putea să participe la serviciile religioase în condiţii de normalitate.
În luna aprilie 2009, maestrul Mircea Rusu a donat un crucifix “Isus pe cruce în agonie”. Tot atunci, artistul a prezentat schiţele unui altar simbolizînd mormîntul pe care a înviat Isus. În luna februarie 2010 au fost achiziţionate şi aduse două blocuri de marmură de Carrara, fiecare cîntărind peste 10 tone. Maestrul Mircea Rusu a sculptat din aceste blocuri, două statui: ISUS înviat din morţi, cu înălţimea de 3 m şi cîntărind peste 4 tone; MAICA SFÎNTĂ ŞI PRUNCUL cu înălţimea de 2,5 m şi cîntărind peste 6,6 tone.
În cadrul Parohiei Sfîntul Anton din Baia Mare a fost organizată şi înfiinţată prima Asociaţie Generală a Românilor Uniţi din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş, precum şi prima asociaţie cu statut juridic.
În această Sfîntă zi de Sărbătoare, ÎNTÎMPINAREA DOMNULUI ÎN TEMPLU, pentru cei 43 de ani de pastoraţie, din care 17 ani în clandestinitate, la împlinirea frumoasei vîrste de 75 DE ANI, stimate şi onorate părinte paroh SIMION MESAROŞ, pentru tot ce aţi făcut şi realizat în perioada de 18 ani cît ne-aţi fost paroh, căldura cu care v-aţi apropiat şi aţi înconjurat pe toţi credincioşii, pentru efortul continuu şi competent cu care ne-aţi mobilizat pentru realizarea într-un timp necrezut de scurt a acestui “SANCTUAR AL SFÎNTULUI ANTON”, Consiliul parohial, Preşedintele AGRU- Parohial şi Eparhial, corul bisericii, precum şi toţi credincioşii acestui Sanctuar, VĂ URĂM DIN TOATĂ INIMA MULTĂ SĂNĂTATE, BUCURIE ŞI SĂ NE MAI PĂSTORIŢI ÎNCĂ MULŢI ANI!
LA MULŢI ANI!