FC Zalău – Viitorul Ulmeni 1-1 (0-0)

0
366

Viitorul Ulmeni a încheiat şi al treilea meci amical fără să fie învinsă, formaţia antrenată de Dorin Toma şi Dănuţ Sabou terminînd la egalitate partida cu FC Zalău, disputată pe te­ren sintetic la Cluj-Napoca.

Duelul dintre colegele de serie a ligii a III-a s-a încheiat 1-1, după ce în prima repriză nu s-a marcat nici un gol. Gruparea de pe locul trei la finalul turului a deschis scorul după pauză, prin reuşita lui Istrate, dar formaţia de pe locul opt a restabilit egalitatea în ultimele zece minute, golul purtînd semnătura lui Lihet, în urma unei centrări venite de la Şerban. Antrenorii Viitorului nu au putut folosi la acest amical trei dintre titulari – Răzvan Ardeleanu (varicelă), Alexandru Ignat (accidentat) şi căpitanul Vlad Vanca (învoit). De asemenea, faţă de turul campionatului, în lotul grupării ce se află la primul sezon în Liga a III-a nu se mai regăsesc doi jucători, Paul Gherman şi Răzvan Varga, ambii renunţînd la cariera sportivă. Viitorul Ulmeni a folosit în acest meci de pregătire următoarea formulă de joc: G. Danciu (46 Anişoreac) – Bandi (junior venit de la FC Mara 2010), Hauşi, S. David, Şerban – Borota (60 C. Păcurar), Moş (60 Lihet), Ghereben (60 Radu) – Balmoş, Feraru, Boje (46 Leontin Mircea). Antrenori: Dorin Toma şi Dănuţ Sabou.
Trupa maramureşeană mai are stabilite, deocamdată, încă două jocuri de verificare, ambele pe teren propriu. În 22 februarie, Viitorul Ulmeni va disputa revanşa cu FC Zalău, iar pe 25 februarie va întîlni juniorii A de la LPS Satu Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.