Multe vorbe glazurate pe o temă extrem de fluidă: implicarea intelectualilor în politică. Nu doresc să vă dau o definiţie a intelectualului, fiecare dintre noi are o formulă estetică, uneori logică, pentru a da un răspuns pe măsura cuvântului destul de coafat după gustul fiecăruia. Eu am decupat o variantă: persoană care posedă o pregătire culturală temeinică şi lucrează în domeniul artei, ştiinţei, tehnicii, învăţământului. Cei vechi îl numeau cărturar, om de carte. Un intelectual este un om cerebral, raţional, spiritual. Cum se descurcă un om cu asemenea calităţi în politică? Unii au încercat, alţii au rezistat, cei mai mulţi au eşuat. Am la îndemână biografii care au deschis uşa politicii, care aveau toate datele definiţiei, care au marcat viaţa politică. Cine vrea să vadă realitatea în faţă, poate depune mărturie în acest sens. Cât timp au activat, au dat alt tonus discursului politic. Mă gândesc la Laurenţiu Ulici, Varujan Vosganian (rămas pe baricade), Nicolae Manolescu, Stelian Tănase sau Adrian Păunescu. Unii au plecat în lumea de dincolo, alţii au devenit comentatori. Ne place, nu ne place, alte scântei de idei am auzit de la tribuna Parlamentului. Şi acum îi citesc cu interes, pentru savoarea limbajului, logica exprimării. De la Andrei Pleşu, pentru acribia şi intuiţia stilistică a textelor în care sensul se epuizează într-o maximă, la Ioan Buduca, cel care desface firul subiectului politic pentru a ne demonstra absenţa responsabilităţii care domină democraţia românească. Ana Blandiana constată cu fineţe că în România nu mai există nicio formă de solidarizare, poate cu excepţia celei a corupţilor. Unii spun că ţara noastră are un drum bun, alţii din contră susţin că nici de câte se pot face nu avem parte. Cine să ne ducă pe un drum bine pavat? Nu avem ce face, istoria modernă a României a fost făcută de oameni luminaţi. Istoria stă mărturie. Elitele sunt luate în derâdere. Când am auzit că un scriitor de mărimea lui Nicolae Breban este batjocorit de unul la televizor, mă doare partea luminoasă a ţării. Mi-a atras atenţia un articol recent al lui Ioan Buduca despre „Elita celor cu note mici şi mijlocii”. Cu îngăduinţa prietenului de la „Amfiteatru”, reproduc o parte din textul publicat: „Traian Băsescu nu e un prost, dar n-a absolvit şcoala superioară de marină comercială cu note mari. Media sa generală a fost 7. Florian Coldea la fel, sub şapte. Colegul său de promoţie cel mai bine notat de profesori a fost arestat de SRI-DNA, după ce ajunsese subofiţerul cel mai eficient al lui Coldea. Kovesi a absolvit şcoala superioară de Drept cu media 6,41. Alina Bica a absolvit Dreptul cu o medie peste 9. Nota 6 a arestat mai târziu nota 9. Nu vorbim despre caractere aici, ci de calificare. Cine vrea să facă o cercetare mai amplă află că azi, în România, notele de 5, 6 şi 7 conduc, peste tot, notele 8, 9 şi 10, inclusiv în viaţa politică, în structurile administrative, în autorităţile judecătoreşti”. Cred că Ioan Buduca a văzut carnetul de note, cataloagele, ori diplomele de absolvire, aşa că ne rezemăm pe informaţia dată. Poate cei amintiţi mai sus au avut colegi care pot afirma ori infirma situaţia la învăţătură. Poate aceşti oameni, care au ajuns mari şi foarte mari în această ţară, au învăţat din practică. Aceste cazuri ne amintesc de zicala: teoria ca teoria, dar practica te avansează. Apoi şi Parlamentul a primit note. La început în jur de 8, acum în jur de 6. Jocul notelor ne poate da de gândit. Teoria asta cu mediocritatea clasei politice (nu toată!) a debutat în Franţa, când preşedintele Hollande a fost comparat cu generalul De Gaulle. Apoi a trecut în Germania, când doamna Merkel a privit portretul lui Adenaur. La noi, orice comparaţie la nivel înalt cu trecutul apropiat este devastatoare. Ca să nu credeţi că este o simplă metaforă a lui Ioan Buduca (este şi critic literar), autorul ne dă sursa. Cine a făcut aceste cercetări? Direcţia de apărare a Constituţiei din cadrul SRI, prin Departamentul de resurse umane. Aşa am scăpat de multe îndoieli. Unde sunt românii de nota 10? O să-mi spuneţi că au luat drumul străinătăţii, iar în ţară s-au adăpostit la firmele private. O întrebare pentru toţi cititorii: De ce elitele din facultăţi nu fac paşi spre politică? Cu mintea lor ageră, să îndrepte ţara. Mă voi gândi şi vă voi spune după ce voi citi şi alte cercetări. Până atunci, ne răspundem fiecare pe cont propriu.
