Legea salarizării unitare a personalului bugetar este discutată cu sindicatele şi opinia publică reacţionează pozitiv sau negativ. Opoziţia, preşedintele ţării şi organismele financiare internaţionale sînt îngrijorate că majorarea salariilor (şi a pensiilor, deopotrivă) va duce la o gaură în visteria ţării, vulnerabilizînd statul român. Însă partidele de la putere nu-şi mai pot lua promisiunile electorale înapoi, aşa că vor găsi alte soluţii de reducere a cheltuielilor şi eventual de creştere a veniturilor şi a colectării acestora, dar mai ales este nevoie să eficientizăm sectorul public. Fără această reformă, sistemul bugetar va anemia grav economia privată!
Discuţiile exploratorii privind salariile publice se fac pe baza unor principii neclare. Nu se vorbeşte nimic despre normarea şi calitatea muncii. Puterea politică actuală a redus unele impozite şi taxe şi a crescut veniturile salariaţilor publici printr-o politică la două capete, să zicem aşa. Succesul a fost mare, dar nu este suficient. Relaxarea fiscală va dezvolta companiile, estimează guvernanţii, cu toate că nu este deloc sigur că vom avea o creştere economică peste 5%, cum îşi doresc PSD şi ALDE. Imprevizibil este şi cursul de schimb (se poate volatiliza în urma crizelor), românii s-ar trezi în dificultate, chiar dacă primesc 1.450 de lei pe lună. În alte ţări, sumele minime de salarizare sînt stabilite pe grupe de profesii şi pe ramuri economice. De la bani pleacă toate, salariul fiind considerat ceva de neatins, banul avînd putere necontrolată şi necontrolabilă asupra noastră… Tocmai de aceea trebuie bine cîntărit, pentru fiecare salariat.
De la ochiul dracului vin toate, mai ales de la economia privată pleacă scăderea veniturilor. Uniunea Ruropeană ne-a impus libera concurenţă pe piaţa liberă, însă apar nuanţe, căci avem nevoie şi de o componentă socială atenuatoare, astfel ca societatea democratică şi liberală să fie dreaptă sau cît mai dreaptă pentru toţi. Dacă sistemul acesta de cîntărire ar funcţiona, salariaţii din sistemul economic privat n-ar mai fi dependenţi economic, cum sînt acum. Firmele private din România practic n-au sindicate, efectul fiind scăparea economiei de sub controlul social. In schimb, instituţiile publice au sindicate foarte puternice, ce impun repartizarea veniturilor uneori în mod incorect. Cu toate că la putere se află un partid de stînga şi unul de centru, capitalul în general, dar mai ales cel străin, este favorizat şi nu are valoare egală cu valoarea muncii. Patronul nu împarte profitul cu muncitorii, cum ar fi logic s-o facă, prin cointeresare. Statul acţionează social pentru bugetari, şi în acest fel apar discrepanţe în repartizarea echitabilă a veniturilor din sectorul economic privat. Diferenţele sînt prea mari, un grup obţine foloase necuvenite pe seama muncii altui grup de oameni. Unii trăiesc în lux, alţii în sărăcie.
Măsurile salariale am dori să fie echilibrate şi echivalente pentru toţi, indiferent că sînt de la stat sau de la privat. La stabilirea salariilor, accentul să cadă pe productivitate (inclusiv la cheltuielile sociale). Statul nu poate să dubleze veniturile fără să reformeze sistemele în pasul următor! Partidele de la putere au o strînsă legătură cu baza lor electorală, prin sindicate – aşa sînt politicienii controlaţi de societatea civilă, dar dacă numărul de bugetari este aproape egal cu numărul de salariaţi din firme, atunci apreciem în curînd că ceva se va rupe, dacă tensiunile nu sînt anulate prin transparenţă şi echidistanţă. Este nevoie de angajarea întregii forţe de muncă şi de productivitate ridicată peste tot, ca nici economia să nu exploateze individul şi nici funcţionarul să nu paraziteze statul. Altfel, în anii viitori, vom face servicii anarhismului!
