Condamnări grele pentru „finanţiştii” maramureşeni

0
445

– fostul director a primit 6 ani de închisoare –

După aproape opt ani de la momentul în care au fost arestaţi preventiv, mai mulţi angajaţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş au fost condamnaţi la pedepse grele, de către judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, după ce au pus la cale un mecanism de „fentare” a bugetului de stat, prin restituiri de TVA.
Fostul director executiv Ovidiu Tămăşan a primit 6 ani de închisoare cu executare, în timp de foştii inspectori fiscali Grebleş Călin Dan, Kadlec Robert Daniel, Deac Remon Adelin, Paul Ghiţă Viorel, Abrihan Crina Smaranda, Cornea Daniel şi Dorel Mariş au primit pedepse cu suspendare şi au fost puşi să plătească prejudiciul de 3,3 milioane euro, adus bugetului de stat.
Inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi de faptul că, au pus la punct o reţea infracţională prin care foarte multe societăţi comerciale primeau de la bugetul de stat „taxa pe valoare adăugată”, în baza unor operaţiuni contabile fictive. Inspectorii fiscali efectuau controale şi dispuneau restituirea TVA deşi ştiau că operaţiunile fiscale erau fictive.
„Aceştia au atras în activitatea infracţională numeroase societăţi comerciale, prin intermediul cărora erau solicitate rambursări de TVA, iar după ce aceste societăţi primeau banii de la bugetul statului, funcţionarii publici solicitau de la administratorii acestor societăţi să le predea în totalitate sau cea mai mare parte din aceste sume de bani. Societăţile comerciale care furnizau facturi fictive erau, în general, societăţi ai căror administratori aveau diverse relaţii cu inspectorii fiscali. Societăţile comerciale care au acceptat, voit sau nevoit, să înregistreze facturile fictive şi să solicite rambursările ilegale de TVA au fost selectate pe baza informaţiilor fiscale pe care le deţineau, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii inspectori fiscali” – se arată în rechizitoriu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.