În dezbatere publică • Registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale

0
524

ANAF propune, spre dezbatere publică, proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum şi metodologia şi procedura de înregistrare a acestora.

Soluţia identificată a fost elaborată în urma consultărilor purtate cu factorii interesaţi/decidenţi, inclusiv cu asociaţiile profesionale reprezentative din domeniul caselor de marcat.
Conceptul Registrului creează premisele respectării cerinţei stipulate la art. 3^1 din OUG nr. 28/1999, republicată, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, constituie fundamentul unei evidenţe la nivel naţional a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, care va permite:
• identificarea unică a fiecărui aparat de marcat electronic fiscal, prin atribuirea aleatorie a unui număr format din 10 cifre, căruia i se asociază istoricul aparatului de marcat electronic fiscal şi care nu poate fi anulat/şters/realocat
• identificarea operatorului care funcţionează legal şi livrează bunuri cu amănuntul şi/sau prestează servicii direct către populaţie
• colectarea de informaţii despre starea de funcţionare a aparatului de marcat electronic fiscal şi/sau a locului unde este amplasat/depozitat
• reducerea semnificativă a posibilităţilor de a utiliza un aparat de marcat electronic nefiscalizat şi, în consecinţă, va limita potenţialul de subdeclarare/nedeclarare a veniturilor
• corelarea informaţiilor fiscale şi a celor legate de utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea efectuării de analize relevante care să vizeze conformarea operatorilor economici, dar şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
• diminuarea numărului de controale fiscale la contribuabilii oneşti prin valorificarea rezultatele analizelor
• securizarea procedurii, ca urmare a autentificării cu certificat digital în vederea transmiterii informaţiilor.
Proiectul de ordin al preşedintelui ANAF, privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum şi metodologia şi procedura de înregistrare a acestora are ca deziderate:
• combaterea riscurilor de neconformare fiscală
• simplificarea procedurilor şi sporirea competitivităţii fiscale a mediului de afaceri
• creşterea calităţii serviciilor oferite contribuabililor
• dezvoltarea canalelor informatice de interacţiune cu contribuabilii.
De asemenea, proiectul de ordin privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate pe teritoriul României, precum şi metodologia şi procedura de înregistrare a acestora, contribuie semnificativ la reducerea birocraţiei şi optimizarea resurselor ANAF printr-o comunicare electronică a informaţiilor din registrul naţional de evidenţă, prin simplificarea procedurilor administrative de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale; prin identificarea şi utilizarea informaţiilor necesare bunei funcţionări a Registrului inclusiv din bazele de date proprii ale ANAF (de tipul: „stare operator economic”) sau, după caz, de la terţi (de tipul: „număr şi dată emitere autorizaţie de distribuţie” – informaţie ce va fi colectată de la MFP şi, nu în ultimul rând, prin degrevarea de sarcini a utilizatorilor finali în privinţa procedurii de declarare şi înregistrare a aparatelor de marcat electronice fiscale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.