Administraţia construieşte o capelă în Remetea Chioarului

0
450
Centrul Comunei Remetea Chioarului

Autoritatea locală din Remetea Chioarului are în plan, în acest an, construirea unei capele în centrul de comună. Investiţia se va face din buget local şi va ajunge la aproximativ 300.000 de lei. După ce lucrările se vor finaliza aici, urmează acelaşi lucru, dar în satul Berchez, după cum ne-a precizat primarul comunei Călin Petrică: „Anul acesta vrem să începem construcţia unei capele în centrul de comună. Apoi va urma satul Berchez, unde vrem să facem aceeaşi investiţie. Cuantumul proiectului se ridică la circa 300.000 de lei. Banii vor fi alocaţi din bugetul propriu al primăriei. O asemenea investiţie este imperios necesară, deoarece trăim totuşi în secolul XXI şi trebuie să le oferi cetăţenilor condiţii decente în toate domeniile. Tot din buget local suntem acum în lucrări de reparaţii a drumurilor din comună, ce s-au deteriorat după anotimpul rece. Zilele acestea vom asfalta o uliţă în satul Remecioara, înspre biserică, unde era un drum foarte greu accesibil pentru cetăţeni”. (c.v.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.