M-a legat o strânsă prietenie de poetul Tiberiu Utan. A fost o personalitate polivalentă: poet, traducător, conducător de instituţii literare, publicist şi om de cultură. L-am cunoscut după 1970, în redacţia revistei „Cravata roşie”, fiindu-mi prezentat de Ovidiu Zotta. Ne-am apropiat repede, deoarece Tiberiu era legat de Maramureş şi iubea şi folclorul, îmi amintesc cum i-am savurat articolele „Permanenţa folclorului”, apărut în „România literară”, şi „Despre conştiinţa artistică”, în „Luceafărul”. Se impresiona când discutam despre vatra satului său natal, vibra când îi recitam din lirica adunată sau îi depănam o poveste din Văleni.
N-a trecut multă vreme şi i-am oferit spre publicare, la Editura „Ion Creangă”, pe care o conducea atunci, un volum de poveşti. Mi-a relatat cu nerv cât de mult i-a plăcut ce au creat moşii şi strămoşii din Ţara Voievozilor. Mi-a spus că va trebui să aştept şi că e greu să răzbaţi la Bucureşti, la edituri centrale, că sunt multe trageri de sfori şi intervenţii de sus, iar bietul autor nu răzbeşte. Planificată, cartea nu a mai apărut, contrar voinţei directorului editurii!
Discuţiile noastre despre folclor au fost întotdeauna aprinse şi de durată. Era atras de lirica populară, de legende, mai ales, de cele având ca miez figura lui Pintea Grigore Viteazul, pe care îl considera „haiducul nepereche al neamului”. Considera că porţile monumentale sunt capodopere. Se interesa de portul popular din Maramureş. Dintre ocupaţiile tradiţionale, era atras de butinărit (lucrul la pădure). Îl atrăgea şi viaţa grea a truditorilor din mine. Îl interesa psihologia maramureşeanului, înfrăţirea lui cu jocul popular şi cu obiceiurile tradiţionale.
Dacă citim creaţia poetică a lui Tiberiu Utan, ne convingem că folclorul a fost pentru el o preţioasă sursă de inspiraţie. Poezia „Vânzarea lui Pintea”, de pildă: „Va să zică aşa îl prinde,/ Va să zică aşa îl vinde,/ Cu cinci sute de taleri,/ Ciorile or să ştie că l-am vândut,/ Pietrele ce am făcut./ Pinteo, mori şi taci,/ Că mai bine faci”. În poezia „Baladă veche”, narează în stil folcloric moartea lui Pintea: „Spuneţi-mi, rogu-vă foarte,/ Dacă Pintea zace-n moarte?/ Spuneţi-mi şi n-aveţi jele,/ Dacă zace în zăbrele?/ În genunchi de voi mă rog/ Domnule fişpan hotnog,/ De-a rămas cumva olog”. Poezia „Tăietorii de lemne”: „Ţipăt alb dorm brazii decojiţi,/ Alăturea de tăietori/ Şi niciodată nu vor fi treziţi,/ Decât la gatere, în dureros fior”. În poezia „Cioplitorul de porţi”: „În gardul de nuiele, statornică şi-naltă,/ Tu, poartă de pe Iza, mi-ai răsărit sub daltă/ Şi te-am cioplit cu drag, nu pe simbrie,/ În jurul casei mele punând statornicie./ Sunt cel care visează să fie el gorunul,/ Să mă încerce dalta şi unul câte unul,/ Ai mei să-mi treacă pragul şi pridvorul,/ Sub braţele de bârne să intre viitorul./ Pe Iza şi pe Mara,/ Să mă şoptească apa, să mă dorească ţara”. Despre mineri a scris poeziile „Undeva sub pământ”, „Lampa de miner” şi „Balada nopţii”, cu prospeţime. „Aripi de lumină,/ Fâlfâiri în mină,/ Caii orbi presimt/ Razele sclipind./ Intră sub pământ,/ Soarele cel sfânt”.
Cu Tiberiu Utan m-am întâlnit de multe ori. La casa doamnei Magdalena Costache-Păun, se aduna spuma intelectualităţii bucureştene la ceaiul de seară, deci şi Tiberiu Utan. Participanţii îl apreciau când se preta la calambururi literare şi când recita din creaţia proprie, care era scurtă şi cuprinzătoare. Poetul Pan Vizirescu susţinea că Tiberiu ştie să se esenţializeze în ceea ce scrie. Uneori elogia Maramureşul, alteori povestea picant cele trăite în călătoriile din străinătate.
Din convorbirile pe care le-am avut, am reţinut că ţinea la funcţia de director al Editurii Ion Creangă şi asta pentru că i-a îngăduit să editeze şi să difuzeze marea literatură pentru copii, scrisă de cei mai înzestraţi autori, atât din literatura românească cât şi din cea universală. Pentru scriitor, copilul era un miracol, de aceea s-a străduit să dea literaturii noastre cărţi pentru copii: „Ciopârţilă” (1964), „Isprăvile lui Ciopârţilă” (1966), „Zoo-Ciopârţilă şi alte întâmplări” (1978), „Ciopârţilă cascador” (1973), ”Cărţile cu Ciopârţilă” (1984). Drept „răsplată” pentru activitatea în cadrul editurii, a fost destituit din funcţie. Nori negri s-au aşternut peste sufletul lui. Prietenii mă îndemnau să-l caut mai des, pentru a-l consola. Şi l-am căutat, dar era trist, descurajat, pesimist. Când voiam să-l mai caut o dată, în 1994, am primit trista veste că poetul, publicistul, editorul şi omul de cultură Tiberiu Utan plecase într-o lume mai bună.
Pamfil BILŢIU
