Ziua Eroilor în Baia Mare

0
1024

Ceremonia de la Monumentul Ostaşului Român a început cu onorul acordat prefectului judeţului Maramureş, Sebastian Mihai Lupuţ,  salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş şi intonarea imnului naţional. Serviciul religios şi sfinţirea coroanelor de flori au fost săvârşite de preotul militar al Garnizoanei Baia Mare, Gavril Vasile Băban, alături de un sobor de preoţi. Au participat şi preotul Cristinel Albu, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş, şi părintele Coroian Fabian, protopop al Protopopiatului Ortodox Baia Mare.

ziua_eroilor-(56)Comandantul Granizoanei Baia Mare, col. Vasile Costel Coste, împreună cu comandantul Unităţii Militare 01354 Baia Mare, lt. col. Mihai Alin, şi preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Baia Mare, col. (r.) Ioan Bota, au rostit în mod solemn numele a 280 de eroi români căzuţi în Primul Război Mondial. Au rostit alocuţiuni: inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Pintea Viteazul” Maramureş, lt. col Petru Marcel Florişteanu; primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Ioan Dăncuş. Au depus coroane de flori:  prefectul judeţului Maramureş, vicepreşedintele CJ Maramureş, primarul municipiului Baia Mare, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi comandantul garnizoanei Baia Mare, la Obeliscul Cimitirului Comemorativ şi la Monumentul Ostaşului Român. În final, s-a intonat semnalul Stingerea şi a avut loc defilarea Detaşamentului de Onoare. (V.B.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.