Angela Buciu, Nicolae Sabău, Dumitru Fărcaş, Ştefan Petreuş şi Grigore Leşe, ambasadori ai turismului

0
571

În cadrul evenimentului “Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş!”, ediţia a III-a, a avut loc Gala Ambasadorilor Turismului Maramureşean, eveniment în cadrul căruia au fost numiţi, cu titlul onorific de ambasadori, mai mulţi artişti care au dus numele judeţului nostru peste hotare, prin prestaţiilor lor folclorice: Ştefan Petreuş, Dumitru Fărcaş, Angela Buciu, Nicolae Sabău şi Grigore Leşe. Premiile au fost înmânate de Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii.
Angela Buciu a spus: “Se pare că noi, oamenii, uneori mai avem nevoie de complimente. (…) Vă mulţumesc din toată inima pentru această distincţie”.
“Sunt un fiu al Maramureşului şi peste 50 de ani am dus demnitatea, dragostea, respectul şi valoarea dacilor liberi şi nemuritori pretutindeni în lumea întreagă”, a arătat Dumitru Fărcaş.
“Maramureş, ţară veche, cu oameni fără pereche”, aşa şi-a început discursul Nicolae Sabău, care a arătat că este mândru că a trăit şi a crescut pe aceste meleaguri.
“Sunt onorat că m-aţi invitat la acest eveniment şi, în calitate de cetăţean de onoare al Maramureşului şi de ambasador cultural al judeţului, vreau să vă mulţumesc pentru această distincţie”, a spus Grigore Leşe, care a arătat că fiecare dintre noi avem “un pic de sânge de sat”. A.B.M.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.