Aniversarea rezerviştilor născuţi în luna mai

0
605

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Pintea Viteazul”, filiala Maramureş i-a sărbătorit pe membrii organizaţiei judeţene născuţi în luna mai. În cinstea sărbătoriţilor, a fost organizată o masă festivă, la un local din Baia Mare. Aici, cei născuţi în luna mai au avut parte de un mediu de sărbătoare, de cântec, joc şi voie bună, atmosfera muzicală fiind întreţinută de orchestra de muzică populară condusă de maestrul Dumitru Dobrican. Momentul festiv a început cu o rugăciune de binecuvântare rostită de preotul militar Daniel Achim de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş. „Îi sărbătorim pe colegii care s-au născut în luna mai. Cu această ocazie, le oferim o masă prietenească şi diplome. Celor cu vârsta rotundă, diplome de excelenţă, iar celorlalţi, diplome de felicitare. La aniversare, avem nouă sărbătoriţi”, a punctat colonelul Iosif Coroiu, secretarul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, născut şi el în luna mai. Printre aniversaţi s-a numărat: colonelul în rezervă Ioan Bota, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Maramureş: „Mă simt foarte bine. Sunt alături de prieteni, de foşti şi actuali colegi. Acestea sunt momente în care socializăm, ne cunoaştem mai bine, ne cunoaştem familiile. Sunt momente de apropiere pe care le preţuim ca atare”. Printre bărbaţi, a existat şi o femeie născută în luna mai, colonel Ileana Tuns: „Mă simt foarte bine, mă simt minunat între foşti şi actuali colegi. Am mai participat şi la alte aniversări. Acuma suntem sărbătoriţii lunii mai. Chiar am vrut să remarc deosebita implicare a colegilor, a preşedintelui asociaţiei. Sunt foarte activi şi organizează multe evenimente”. Între aniversaţii lunii mai s-au mai regăsit: colonel dr. Filip Tănase, col. Valentin Heteş, col. Georgel Rusu, col. Vasile Tarţa, plt. adj.şef Gheor­ghe Chişiu. În cadrul evenimentului, generalului de brigadă în rezervă Ioan Pop i-a fost oferită o diplomă de excelenţă, cu prilejul aniversării unei vârste rotunde. De asemenea, tuturor sărbătoriţilor le-a fost înmânată, de către colonel (r.) Gavril Babiciu, prim-vicepreşedinte al Filialei Maramureş al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, câte o diplomă de merit pentru rezultatele obţinute pe plan profesional şi aportul pe care şi-l aduc în cadrul acestei asociaţii, iar colonelului (r.) Ioan Bota, şi o diplomă pentru contribuţia avută la organizarea activităţii cultural-patriotice „Pe urmele memorandiştilor”, la Viena. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.