Românii au două biserici, cea ortodoxă, independentă, şi cea greco-catolică, unită cu Roma, arhiepiscopie autonomă. Conjunctura istorică face ca cele două biserici etnice să fie în Transilvania la concurenţă una cu alta, disputîndu-şi credincioşii, bisericile şi clejele. Au (avut) loc procese în justiţie şi vor trece încă 10-20 de ani pînă cînd disputele vor fi uitate şi îşi va vedea fiecare de drumul său.
Nu încurajăm disputele surde între preoţii celor două culte, înţelegem că este bine ca ortodocşii să rămînă în biserica mare, iar greco-catolicii, fiind de regulă mai puţini, să-şi ridice propria biserică, eventual cu ajutorul celorlalţi. Însă înălţarea unei clădiri dedicate slujirii lui Dumnezeu în vatra satului presupune un efort financiar comunitar. Greco-catolicii din Baia Mare-Maramureş nu renunţă la catedrala de pe strada Vasile Lucaciu, (încă) nu acceptă sentinţa definitivă şi irevocabilă. Multe biserici foste greco-catolice date în folosinţa ortodocşilor se află în renovare, pictura murală este înnoită, scenele biblice sînt refăcute în stil serafic bidimensional răsăritean, iar icoanele cu inima lui Isus şi statuetele vechi Sf. Maria cu pruncul şi Sf. Anton sînt păstrate în absidă. În Baia Mare, au fost construite cîteva biserici greco-catolice noi, în stil arhitectural experimental, ca variaţie de la clasica biserică tip hală. Noile biserici ortodoxe din Baia Mare respectă stilul răsăritean, cu plan în formă de cruce grecească cu braţe egale.
Greco-catolicii şi ortodocşii ar trebui să întoarcă şi celălalt obraz. Trăim într-o societate democratică, este imposibil să fie rezolvate cît ai zice peşte atît de multele dispute de patrimoniu dintre cele două biserici surori. În timp scurt, au apărut la concurenţă biserici ortodoxe şi greco-catolice, în noile cartiere. Statul alocă fonduri bugetare pentru salariile clericilor şi scuteşte bisericile de impozite. Mai mult nu se poate. Timpul negrăbit va vindeca rănile din 1948-1989, cînd greco-catolicii au fost uniţi cu ortodocşii.
Biserica ne ajută să creăm viziuni, este o soluţie pentru supravieţuirea spirituală a oamenilor. Biserica ortodoxă păstrează linia răsăriteană, iar cea greco-catolică s-a adaptat la Roma, proces început în urmă cu 300 de ani. Creştinismul românesc este de tip răsăritean, ca efect al apropierii de Constantinopol, păstrînd autocefalia şi adoptînd limba română în altar, ceea ce ne-a permis să renunţăm la slavonă, greacă şi latină. Curentul schismatic a pornit de o mie de ani, a urmat reforma şi neoreformele. Biserica nu mai este unită, precum visau părinţii creştinătăţii. Refacerea unităţii creştine nu pare posibilă, deci nici unirea ortodocşilor cu greco-catolicii nu va fi realizată vreodată. Bisericile urmează exemplul statelor naţionale desprinse din marile imperii. Societatea modernă celebrează diversitatea şi diferenţa, nicidecum unitatea şi asemănarea.
În ţara bisericilor de lemn, aproape toate sînt conservate ca muzeu, nu mai sînt populate de credincioşi, ei preferă bisericile mari, de zid, acolo este lumină şi căldură. Modelul de ordine şi organizare a fost schimbat, adevărata biserică nu mai depinde de ceva anume. Dumnezeu poate fi găsit în biserica de lemn, în nava de cărămidă sau crucea grecească de beton armat, toate simbolizează veşnicia Lui şi au valoare sacră. Clopotele unesc prin undele sonore cerul cu pămîntul, bronzul sună la fel, indiferent de biserică şi de urechea ce îl ascultă.
Istoria ne putea face calvini, musulmani sau catolici, dar ne-a permis să fim ortodocşi şi greco-catolici, în tradiţia răsăriteană ortodoxă şi catolică. Aceasta este soluţia de compromis în care biserica românilor a supravieţuit spiritual şi cultural. Avem un stil şi un vocabular propriu, de tip oriental. Ne rugăm în limba română cu toţii, cu duh sau spirit. Nu moştenim o singură ecclesie a celor chemaţi, ci învăţături din două. Biserica adevărată este însă indiferentă la formele de organizare, răsăriteni fiind şi unii şi alţii, capabili să ne întoarcem obrazul şi unii şi alţii, dacă aceasta este voia Domnului!
