Casă muzeu în Groşii Ţibleşului

1
835

Administraţia locală din Groşii Ţibleşului a amenajat o casă muzeu în centrul satului. Aceasta va reprezenta locul de reuniune a „groşenilor” la diferite evenimente. Casa veche a fost amplasată lângă locul în care, până acum 20 de ani, funcţiona un gater acţionat de apă.

Primăria doreşte să „reînvie” şi roata ce punea în mişcare angrenajele gaterului, pentru ca toţi copiii din sat să vadă cum se muncea pe vremuri în comună: „Am făcut casa tradiţională şi acolo va fi locul de reuniune a groşenilor. Tot lângă casă era pe vremuri un gater acţionat de apă, până pe la începutul anilor ’90. Apoi s-a spart, dar a rămas canalul pe care venea apa. Noi vrem să aducem iar apa pe acel canal, dar prin conductă, şi să reconstruim iar acea roată, ca să vadă copiii, nepoţii satului când or veni, în ce condiţii se lucra pe vremuri şi cum a fost o casă tradiţională în satul nostru”, ne-a spus Nicolae Burzo, primar al comunei Groşii Ţibleşului.

Gaterul din sat funcţiona acţionat doar de apă!

DSC08819Lemnul era fasonat doar cu ajutorul apei, care punea în mişcare angrenajele gaterului. Pe albia pârâului care acţiona roata gaterului va curge iar apa. Şi casa muzeu va fi dotată cu tot felul de lucruri vechi, tradiţionale: „Casa tradiţională este una veche, ce a fost demontată şi adusă aici în sat. Avem multe lucruri vechi, tradiţionale, pe care le vom aduce aici în casă pentru a putea fi văzute de toţi: scule de lucru, costume populare… De asemenea, aici lângă casa veche s-a fasonat material lemnos numai cu forţa apei. Pe aici trecea pârâul Sirisăului, ce provenea din râul Ţibleş. Acest pârâu a fost băgat aici printr-o deviere de la râu, pentru a acţiona gaterul. După ce apa era folosită, se întorcea tot în râul de unde a fost adusă. Apa acţiona o roată mare care punea în mişcare angrenajele gaterului. A funcţionat în acea formă până după Revoluţie, prin ’95, după care s-a distrus în fiecare zi şi nu a mai rămas mare lucru din el. Apa va fi iar adusă, exact pe unde a fost cursul pârâului Sirisău şi ea va acţiona din nou o roată”, ne-a explicat Ioan Pop, şef Serviciu Voluntar din cadrul primăriei.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.