Poveşti de viaţă surprinse din rulotă

0
355

De o poveste de viaţă mai aparte au avut parte recent liceenii de la Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” din Baia Mare. În cadrul proiectului ce vizează întâlnirea elevilor cu personalităţi din diferite domenii, profesoarele Carmen Matiaş şi Gabriela Mărieş i-au adus la dialogul cu adolescenţii pe fotograful băimărean Cosmin Bumbuţ şi jurnalista Elena Stancu. Cei doi invitaţi au relatat că în noiembrie 2013 au decis să facă o schimbare totală în viaţa lor. Atunci au lăsat în urmă garsoniera în care locuiau şi s-au mutat într-o autorulotă cu care colindă întreaga ţară în dorinţa de a aduce în faţa oamenilor o altă realitate decât cea care e relatată zilnic în presa românească. Reportajele lor vorbesc despre subiecte cu implicaţii sociale: de la viaţa deţinuţilor în penitenciare, violenţa în familie, sărăcie.

“Teleleu” prin ţară

“În noiembrie 2013, ne-am mutat într-o autorulotă şi am plecat teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Avem nevoie de timp ca să lucrăm la materiale ample, de lungă durată, ca să înţelegem comunităţile pestriţe pe care le întâlnim pe drum. Viaţa în autorulotă ne-a oferit privilegiul de a lucra doar la subiectele în care credem: pentru că nu suntem restricţionaţi de ritmul dintr-o redacţie putem zăbovi într-un loc până când ne terminăm documentarea. Ne plac oamenii şi poveştile lor, drumurile lungi şi dimineţile în care ne bem cafeaua într-un peisaj frumos”, spune jurnalista Elena Stancu. Până să aleagă să trăiască “teleleu”, Elena Stancu a lucrat la revista Marie Claire, unde a fost şi redactor-şef adjunct. După câţiva ani şi-a dat seama că a intrat într-o rutină care nu-i mai dă bucuria de a fi mulţumită pe deplin. În acel moment a intervenit schimbarea în viaţa sa. “Plecatul nostru teleleu a fost cumva eliberarea de viaţa noastră plină de compromisuri de până atunci. Eu m-am angajat la Marie Claire unde trebuia să fac reportaje despre diferite cazuri sociale. Am scris multă vreme despre traficul de persoane, cerşetorie, violenţa domestică. Mi-am dat seama că nu e atât de minunat cum mi s-a părut înainte pentru că trebuia să şi editez textele de modă şi beauty, texte pline de clişee. Pe urmă am continuat să rămân acolo, pentru că 70% din ceea ce făceam îmi plăcea, dar nu eram fericită în totalitate. Când mi-am dat seama de acest lucru, mă interesau mult comunităţile de romi. Ori eu nu puteam scrie în revistă pe această temă. În ultimii 2-3 ani printr-o conjunctură am devenit redactor-şef adjunct şi am început să scriu şi mai puţin, ceea ce m-a frustrat. La începutul lui 2013 am câştigat un premiu de jurnalism dat de o instituţie din Austria şi am putut să scriu despre sistemul medical din România. Atunci mi-am dat seama că poţi să faci altfel jurnalismul. Cosmin avea şi el nemulţumirile lui. Ne-am dat seama că trebuie să alegem: nu puteam să lucrăm full time şi în acelaşi timp să călătorim, nu ne permiteam nici financiar, nu aveam nici zile de concediu. Ne-am dat seama că singura soluţie ca să putem să ne permitem şi financiar să călătorim prin ţară să lucrăm la acest proiect era să ne mutăm într-o rulotă pe care o cumpărasem la începutul anului pentru week-enduri şi vacanţe”, a spus Elena Stancu.

Trăiesc din burse

Poveşti-de-viaţă-surprinse-din-rulotă_Cosmin-Bumbuţ-si-Elena-Stancu2La rândul său, fotograful băimărean Cosmin Bumbuţ a povestit despre experienţa sa tumultuoasă până să ajungă să se ocupe de ceea ce îi place cu adevărat. După ce a absolvit Liceul nr. 5 din Baia Mare, la sfatul mamei sale s-a înscris la Institutul de Mine, dar după trei ani a abandonat facultatea. Apoi, a dat la jurnalism în Bucureşti, dar studiile le-a abandonat după doi ani. Ulterior a ajuns la Facultatea de Imagine Film. “Tot căutând ce-mi place am mers la Facultatea de Imagine de Film. Am finalizat-o. Mi-am dat seama că totuşi nu vreau să fac film, ci fotografie. În facultate pentru că eram bun la fotografie, profesorul m-a tot recomandat pe ici pe colo şi am ajuns să am nişte contracte mari pe publicitate. Am avut o casă, maşină, un copil, dar după 15 ani mi-am dat seama că vreau să fac altceva”, afirmă Cosmin Bumbuţ. Fotograful băimărean spune că s-a molipsit de “virusul” fotografiei de la colegul său de şcoală, Silviu Gheţie. La el a văzut prima dată altfel de fotografii realizate în vacanţă la mare şi şi-a dat seama că poate şi el să facă aşa ceva. Cosmin Bumbuţ le-a recomandat tinerilor ca în momentul în care le place un lucru, să facă “doar acel lucru. Eu am lăsat iubită, mamă pentru fotografie”. Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu trăiesc acum din burse, din colaborări şi din abonamentele la vederi. Printre premiile cu care se mândresc cei doi protagonişti se numără: o bursă oferită de Centrul Rosalynn Carter şi de Centrul pentru Jurnalism Independent pentru un proiect despre obiceiul românilor de a-şi educa fiii şi fiicele prin bătaie. În iunie 2014 au câştigat una dintre cele trei Burse Superscrieri/ Avon pe tema violenţei domestice, iar în iunie 2015, au câştigat una dintre bursele Viitor la Purtător pentru un mini-documentar despre căldărărie şi despre tinerii romi care pleacă în Franţa să caute fier vechi la groapa de gunoi. În palmaresul lor se numără şi una din cele şase burse Superscrieri/BRD pentru un material multimedia despre o învăţătoare de la Centrul de Reeducare Buziaş care-i învaţă să scrie şi să citească pe tinerii de 15-21 de ani. Foto-reportajele lui Cosmin Bumbuţ şi Elenei Stancu se regăsesc la adresa teleleu.eu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.