30 septembrie – termen pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu

0
932

Conform prevederilor legii nr. 146/2017 privind aprobarea OUG nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea legii nr. 307/2016 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017.
Până la această dată, cei care deţin obligaţia obţinerii acestui act administrativ nu vor fi sancţionaţi contravenţional, pentru nedeţinerea acestuia.
În primele 6 luni ale anului 2017, s-au depus eforturi pentru soluţionarea celor 158 de solicitări, în vederea emiterii avizelor de securitate la incendiu, şi a altor 91 de solicitări pentru eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu.
În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor în teren, la nivelul judeţului Maramureş au fost emise 40 de avize de securitate la incendiu şi 35 de autorizaţii de securitate la incendiu. De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2017, inspectorii de prevenire au derulat 35 de acţiuni de îndrumare şi control, pe timpul cărora au aplicat amenzi în cuantum de 5.000 lei.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 72 de cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.