Să celebrăm natura la ea acasă • Mîine, drumeţie spre Creasta Cocoşului

0
1049

 Asociaţia EcoLogic din Baia Mare derulează, încă de la înfiinţare, proiecte în beneficiul omului şi al mediului în care trăieşte. Convinsă fiind că educaţia ecologică este un proces menit să atragă categorii de oameni care să fie conştienţi şi preocupaţi de problemele mediului înconjurător şi de problemele complementare, oameni care să fie în stare să găsească soluţii problemelor actuale, dar şi pentru prevenirea apariţiei altora.

Aşa cum spunea Edit Pop, directorul EcoLogic, viziunea organizaţiei este cea a unei lumi în care omenirea trebuie să trăiască în armonie cu natura, aducând în schimbul beneficiilor oferite de aceasta contribuţia voluntară a fiecărei persoane în protejarea şi ocrotirea valorilor naturale ca bază pentru un trai sustenabil.
Militând pentru păstrarea valorilor actuale, Asociaţia EcoLogic este Custode al sitului Natura 2000 Gutâi – Creasta Cocoşului, dar şi Realizator şi administrator al drumului verde “Drumul Moştenirii Maramureşene”.
Cea de-a doua ediţie dedicată ariei protejate Gutâi-Creasta Cocoşului se înscrie şi ea între acţiunile care vizează valorificarea eco-turistică a mediului montan, promovarea agriculturii organice şi a practicilor agricole sustenabile ce contribuie la menţinerea biodiversităţii, respectul pentru diversitate, spiritul de iniţiativă.
Mâine, 8 iulie, asociaţia, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza”, vă invită la drumeţie în masivul Gutâi, spre Creasta Cocoşului. Veţi fi însoţiţi de ghizi pe durata drumeţiei şi o hartă ecoturistică vă va fi pusă la dispoziţie pentru informare. La stâna din vecinătatea Crestei (La Ocoale), veţi afla mai multe despre viaţa crescătorilor de oi şi veţi degusta brânzeturi proaspăt preparate.
Plecarea pe traseu se va face de la Hanul Pintea, din Pasul Gutâi, la ora 10. Din Baia Mare transportul este asigurat cu un autobuz, care va pleca de la Sala Sporturilor, la ora 9.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.