Admişi în licee cu note sub 3

0
585

Admiterea la liceu din 2017 a adus, din nou, în discuţie, mediile mici de admitere la unele dintre licee. În 36 de judeţe ale ţării au existat licee în care s-a intrat cu medii mai mici de 3. Ba chiar în aproape 30 de judeţe, mediile au fost puţin peste sau sub nota 2.
La nivel naţional sunt peste 3.000 de elevi care nu au obţinut nici măcar nota 4 la Evaluarea naţională, dar au fost admişi în licee. Maramureşul figurează în rândul judeţelor unde elevii au fost primiţi în liceu cu note de 2. La nivel de judeţ, cele mai mici medii de admitere s-au înregistrat la Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” din Târgu Lăpuş unde la specializarea economic s-a intrat cu 2,05, la Colegiul Economic “Pintea Viteazul” Cavnic unde cea mai mică medie de admitere la turism şi alimentaţie a fost de 2,19, în timp ce la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei s-a intrat cu 2,68 la profilul electric. Oficialii din ministerul Educaţiei ridică din umeri neputincioşi şi spun că se încearcă reducerea abandonului şcolar care e şi aşa la un nivel ridicat în România. “Avem o mare problemă cu abandonul şcolar. Noi avem cea mai mare rată a abandonului şcolar din Europa. Cea mai mare este în România, dublu faţă de media europeană. În fiecare an, dispar, cu ghilimelele de rigoare, adică nu ştim ce se întâmplă cu 20.000 – 25.000 de copii. Adică un oraş pleacă din sistemul de învăţământ, fără să ştim unde. Ce facem pentru aceşti copii?”, punctează ministrul Educaţiei, maramureşeanul Liviu Marian Pop. Soluţiile pentru liceele cu medii de admitere şi de Bacalaureat foarte mici se vehiculează de ceva vreme: transformarea în şcoli de meserii. Rămâne de văzut dacă se va putea realiza acest lucru în viitorul apropiat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.