BNR a sancţionat 17 conducători de bănci şi 24 de administratori în 2016

0
305

Un număr de 17 conducători de bănci, 24 de administratori şi 8 directori au fost sancţionaţi anul trecut de Banca Naţională, dintre care 28 au primit amendă, iar 21 avertisment scris.
Totodată, încălcarea unor prevederi legale a atras „mustrarea“ a şapte bănci cu avertisment scris, în timp ce o instituţie de credit a fost sancţionată cu amendă în 2016. Cumulat, BNR a aplicat avertismente scrise în 29 de cazuri şi amendă tot în 29 de situaţii.
„În baza rapoartelor de supraveghere întocmite atât în cazul acţiunilor desfăşurate în baza programului, cât şi al celor punctuale, Banca Naţională a României a dispus măsuri de supraveghere, în general legate de cadrul de administrare a activităţii şi procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri s-au aplicat sancţiuni, dintre care avertisment scris într-un număr de 29 de cazuri şi amendă tot într-un număr de 29 de cazuri” – susţine BNR în Raportul anual pentru 2016.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.