Adunare ecumenică la Mireşu Mare

0
330

Din iniţiativa noastră, în 9 iulie 2017, la Biserica Greco-catolică din Mireşu Mare, judeţul Maramureş, a avut loc o adunare ecumenică, unde au fost invitate să participe toate cultele religioase. Din cele cinci culte existente în localitate, au răspuns, trei: ortodox, greco-catolic şi baptist, lipsind cultele penticostal şi martorii lui Iehova. Adunarea s-a desfăşurat într-o atmosferă de amabilitate deosebită, participanţii dând dovadă de multă dragoste şi iubire frăţească.

În deschidere, am arătat că suntem o adunare de peste 100 de păcătoşi, sună urât, dar acesta este adevărul. Dacă am testa prin ridicare de mâini, nu cred că s-ar găsi cineva să ridice mâna şi să susţină că nu are păcat. Sf. Scriptură, la Ioan cap. 1, vs. 8 şi 10,  spune: ”Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este cu noi. Dacă zicem că n-am păcătuit îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este în noi”. Iată de ce ne-am adunat împreună, pentru a găsi leacul păcatului şi pentru a-l folosi. Singurul şi cel mai eficace leac este pocăinţa. Sfântul Ioan Botezătorul a fost acela care a propovăduit cu tărie pocăinţa, spunând: “Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape!” (Matei 4:17). După înviere, Isus s-a arătat apostolilor şi a zis: ”Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Cristos şi să învieze a treia zi, dintre cei morţi şi să se propovăduiască tuturor neamurilor în numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim” (Luca 24: 46-47). Cuvântul “pocăiţi-vă” este trâmbiţa de deşteptare prin care lumea s-a trezit din somnul păcatului.
Se naşte o întrebare: care este adevărata pocăinţă? Răspunsul ar fi că adevărata pocăinţă este “lepădarea de păcat”, este acea stare sufletească de a-ţi recunoaşte păcatele făcute, iar din această stare să se nască o părere de rău şi o căinţă faţă de Dumnezeu, rugându-te mereu pentru iertarea păcatelor, ştiut fiind că ai călcat poruncile Sale. Ce înseamnă a te căi? Înseamnă a fi întristat sufleteşte, precum materialiceşte ţi-ai fi pierdut averea. Sfântul apostol Petru, pentru păcatul săvârşit, prin tăgăduirea de trei ori că nu-l cunoaşte pe Isus, a plâns cu lacrimi amare, regretând din inimă acel păcat. Păcatul intră în inima omului cu plăceri păcătoase şi nu iese fără lacrimi. Degeaba îţi recunoşti păcatele, dacă nu te căieşti pentru ele nu se iartă. De multe ori, lacrimile nu ne folosesc, nu ajută la nimic. Dacă ne moare cineva drag din familie, putem vărsa un lac de lacrimi, cel mort nu învie. În schimb, dacă plângem păcatul, aceste lacrimi sunt necesare ca apa pentru botez, în vederea iertării lui de către Dumnezeu.
Au luat cuvântul Nelu Onea din partea Oastei Domnului; îng. Florin Mărieş din partea cultului Baptist; pr. prof. Simion Voicu; fratele Irineu, stareţul mănăstirii Prislop –  Boiu Mare; preotul paroh greco-catolic, Vlăduţ Merciu. Prin cuvântările domniilor lor, au scos în evidenţă însemnătatea iubirii în relaţiile interconfesionale şi a mântuirii sufletului. Alergarea după avuţiile pământeşti nu valorează nimic dacă îţi pierzi sufletul!
Preotul paroh greco-catolic a scos în evidenţă relaţiile bune pe plan local dintre greco-catolici şi ortodocşi, prin participarea împreună la înmormântări. Membrii cultului baptist au cerut să mai organizăm asemenea adunări. Fiecare cuvântare a fost urmată de o cântare culminând cu “Fraţi creştini din lumea-ntreagă”. În încheiere, s-a cântat “Rămâi cu noi”. Scoatem în evidenţă cultul baptist: părinţii şi-au adus copiii cu ei şi ne-a crescut inima văzându-i cântând alături de noi. Pe parcursul adunării, am observat oameni ştergându-şi lacrimile. Credem că Tatăl Ceresc se bucură văzându-şi fiii în unitate, iubire şi împăcare. Doresc din inimă ca mai marii cultelor să ia măsuri care să conducă la unitatea creştină, să renunţe la acele circulare care interzic slujirea cu alte culte împreună, contrar poruncii de iubire a lui Dumnezeu.
P.S. Preotul paroh ortodox din Mireşu Mare n-a putut participa de întâlnirea cultelor, din motive bine întemeiate, dar enoriaşii ortodocşi au fost prezenţi într-un număr apreciabil.
Ionel FĂTCAŞ, Mireşu Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.