La despărţirea de poetul Petre Got

0
1505

S-a stins din viaţă, la Bucureşti, poetul Petre Got, unul dintre primii poeţi moderni ai Maramureşului. Alături de Ion Iuga, a dus în capitală vitraliile Nordului, impunându-le ca sobre şi tentante teme lirice. S-a născut la Deseşti, pe Valea Marei, în 20 septembrie 1937, din părinţi ţărani – Ioana şi Gheorghe. După absolvirea Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei, urmează cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj. Debutează cu poeme în revista „Familia” (1966). Debutul editorial vine cu volumul de poezii Cer înfrunzit. Este autor a şaisprezece volume de versuri. Poezia Muntele beneficiază de adaptarea muzicală în maniera hard rock a lui Dan Andrei Aldea. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Este cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare. A fost profesor la Satu Mare. În urma inundaţiilor din 1970, o scrisoare a lui Nichita Stănescu îi deschide drumul spre Bucureşti, unde este redactor la revista „Vatra Românească” (1974-2008). Din toamna anului 2007 a fost redactor-şef al revistei lunare de literatură şi artă „Acolada” din Satu Mare. A fost bine conturat în lumea literară. Legătura cu Nichita Stănescu s-a concretizat într-o lansare de carte, Dimineaţa cuvântului, chiar în satul nostru, Deseşti, în 1980, când marele poet a avut tandre cuvinte de apreciere pentru universul liric al lui Petre Got. Critica literară a fost receptivă la poezia lui. Recenzând volumul Clipa dintre hotare, Ion Bălu constată că poetul „impune tot mai insistent un limbaj euforic, un rafinament al expresiei şi o suavă delicateţe a trăirilor interioare”. Monica Patriche scrie că „poemele lui Petre Got sunt ale unei inimi răbdătoare şi tăcute, care cheamă în ajutor îngerii ce îi sugerează să se lase locuit de lumină”. Ori crezul lui Nicolae Balotă: „Poetul Petre Got a căutat şi continuă să caute taina rostirii curate. E, printre meritele sale cele dintâi şi poate cel mai de seamă. Credinţa sa în cuvântul care ne uneşte cu lumea, cu alţii, cu cerul a rodit în versurile sale”.
Născuţi în acelaşi sat, Deseşti, legăturile noastre au fost armonioase. I-am cinstit întâietatea în poezie, admirându-i perseverenţa în căutarea rostirii curate. A fost un tenace slujitor al cuvântului. Ca topos, Maramureşul este pentru poet un „arhetip al veşniciei şi un izvor al luminii, o simplă entitate mitizată şi existenţă recreată, ridicată la rang de simbol cu valoare universală”. Mi-am adus aminte câteva versuri ale lui Petre Got potrivite pentru această cale: „Îţi mulţumesc, Părinte, nespus/Că ai plantat în fiinţa mea/Deopotrivă iubirea şi moartea/Sunt calea spre Tine/Nu aflu alt drum”. O înserare a unui bolnav de sacru şi doritor de epifanii.

Cu sufletul îndurerat, vă anunţăm că scriitorul Petre Got a trecut la cele veşnice după o îndelungată suferinţă. Născut la 20 septembrie 1937, în localitatea Deseşti, judeţul Maramureş, poetul Petre Got a fost redactor principal la revista „Viaţa Românească” din Bucureşti timp de peste trei decenii şi autor al 17 cărţi de poeme – Cer înfrunzit, Glas de ceară, Masa de mire, Ochii florilor, Dimineaţa cuvântului, Paranteza lunii, Stelele strigă, Timp răstignit, Inima lui septembrie, Poeme, Plâns de heruvim, Vocale celeste, Clipa dintre hotare, Autoportret târziu, Vocale celeste/Celestial vowels, Protocolul norilor, Lumină amară –, despre care au scris în termeni elogioşi nume precum: Nichita Stănescu, N. Steinhardt, Nicolae Balotă, Ştefan Aug. Doinaş, Gheorghe Grigurcu, Mihai Cimpoi. Înmormântarea a avut loc miercuri, 26 iulie a.c., la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească! Soţia Mioriţa Baciu Got şi copiii Monica şi Dominic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.