Statul înăspreşte regimul sancţionator al muncii la negru

0
284

Guvernul a aprobat o OUG de modificare şi completare a Codului muncii, care prevede că, angajatorul are obligaţia de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă şi documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfîrşit a programului de lucru.
Reglementarea dă posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfăşoară activitate la locul de muncă controlat, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor.
De asemenea, se înăspreşte regimul sancţionator al muncii nedeclarate prin eliminarea limitei de 5 persoane stabilite pînă în prezent, pentru încadrarea faptei ca şi contravenţie şi creşterea cuantumului amenzii contravenţionale aplicate.
Totodată, inspectorii de muncă vor avea competenţa de a sista activitatea locului de muncă supus controlului în cazurile în care constată cazuri de muncă nedeclarată.
În vederea încurajării contravenientului la conformare şi la plata benevolă a amenzii contravenţionale, s-a instituit posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului verbal de sancţionare.
O altă modificare stabileşte că primirea la muncă a unei persoane aflată ilegal în România, cunoscînd că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (v.i.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.