6 certificate de înmatriculare retrase

0
219

Şoferii care ştiu că au probleme cu maşinile trebuie să remedieze defecţiunile înainte de a porni la drum. Defecţiunile grave la sistemele de frânare şi direcţie sau cele care sunt considerate neconforme din punct de vedere al siguranţei rutiere pot conduce la producerea de accidente.
Pentru a preveni astfel de incidente, marţi, 5 septembrie, poliţiştii din Şomcuta Mare au organizat o acţiune comună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român Maramureş. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat mai multe autoturisme care se deplasau pe DN 1C. Activităţile de control au vizat şi autenticitatea seriilor/nu­me­relor de identificare ale autovehiculelor, vizibilitatea şi legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare, concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale autovehiculelor, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 4.300 lei. În 6 cazuri, în care vehiculele controlate au prezentat pericol imi­nent de accident, poliţiştii au dispus retragerea certificatelor de înmatriculare. Acestea pot fi redobândite numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului Auto Român.

Conducerea fără permis este infracţiune

Lipsa permisului de conducere, atunci când vă deplasaţi cu autoturismele pe drumurile publice, constituie infracţiune şi atrage întocmirea unui dosar penal. Persoanele depistate în trafic, la volanul unor autoturisme, fără a deţine documentul care să le ateste dreptul de a conduce vehicule, riscă pedepse cuprinse între unu şi cinci ani închisoare.
Este şi cazul unui tânăr, de 22 de ani, din Poienile de sub Munte. Acesta a fost identificat de poliţişti în urma unei sesizări depuse de către un tânăr, de 25 de ani, domiciliat în judeţul Satu Mare.
Sătmăreanul a declarat că, luni, 4 septembrie, conducătorul unui autoturism i-a acroşat maşina, care era parcată în faţa unui local public din Poienile de Sub Munte iar apoi şi-a continuat deplasarea. Cercetările efectuate de poliţişti au dus la identificarea tânărului bănuit de comiterea faptei iar verificările efectuate au relevat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.