Din satul Suciu de Jos – Colindele, doinele şi poezia populară au ajuns tocmai în Israel

0
409

Într-o bună zi de septembrie, l-am vizitat acasă la el, în Suciu de Jos, pe distinsul domn profesor de limba română Nicolae Cociş (foto), acum pensionar, trăitor în acest sat răsfirat de o parte şi de alta a rîului Ţibleş.
Nicu, cum îi spunem prietenii, este om de cultură şi instructor de dansuri populare, fost director al Şcolii Gimnaziale din Suciu de Jos, intelectual care a muncit în învăţămîntul sucean mai bine de 44 de ani. Cu mîndrie şi entuziasm, Nicu ne-a spus: “Pe parcursul tuturor acestor ani, am pregătit mii de elevi la Limba română, dar şi pe cei pasionaţi şi consecvenţi iubitori ai folclorului local, ai datinilor şi obiceiurilor din satul nostru, ai colindelor şi poeziei populare. Aceşti elevi, mulţi la număr, au cules şi înregistrat, cu o pasiune ieşită din comun, sute de nestemate folclorice. Vă ofer numele a doar cinci eleve, care în prezent şi-au luat „zborul” din sat, întemeindu-şi o familie, dar n-au uitat folclorul satului nostru. Ele se numesc: Maria Cociş, Zorica Cociş, Ana Silvia Filip, Adriana Filip şi Simona Nechita”.
Cum au ajuns aceste culegeri tocmai în Israel? Distinsa domnişoară Zorica Cociş, fostă elevă a Şcolii Gimnaziale din Suciu de Jos, ca şi alţi tineri dornici de a munci în străinătate pentru a cîştiga bani mai mulţi, a plecat în Israel. Acolo, după o scurtă vreme, l-a cunoscut şi îndrăgit pe tînărul medic Zan Asdan cu care s-a căsătorit şi au întemeiat o familie. Zan Asdan a venit şi vine des la Suciu de Jos şi acum se poate vorbi cu el în limba română. Împreună cu foştii elevi ai prof. Nicolae Cociş, au întocmit o culegere care, mai întîi, a fost citită în Israel românilor aflaţi acolo şi nu doar lor, ci şi israelienilor, prin traducere în limba engleză. Şi aşa: colindele, doinele româneşti din Suciu de Jos, poezia populară veche, tradiţiile, datinile şi obiceiurile străvechi din Suciu – au ajuns în această îndepărtată ţară. Zorica Cociş, împreună cu soţul ei Zan Asdan, au venit zilele trecute la Suciu de Jos şi n-au uitat să-l viziteze pe prof. Nicolae Cociş, căruia, ca un semn de apreciere şi mulţumire, i-au oferit o sticlă elegantă de „Coniac Brâncuşi” învechit în butoi de stejar în Israel, vechimea acestei băuturi fiind de 7 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.