Coroană de flori depusă de executivul Consiliului Judeţean în memoria profesorului Lascăr Pană

0
295

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, alături de vicepreşedintele Ioan Doru Dăncuş, au adus un ultim omagiu profesorului emerit Lascăr Pană, o stea a handbalului băimărean şi naţional. Fondatorul HC Minaur a ieşit din teren mult prea devreme, la numai trei zile după ce împlinise venerabila vârstă de 83 de ani, lăsând în urma sa familia îndoliată şi nemângâiată. Reprezentanţii executivului Consiliului Judeţean au depus, la Sala Sporturilor, o coroană de flori şi au scris mesaje în cartea de condoleanţe deschisă în memoria celui care a fost Lascăr Pană.
”Ne-a părăsit unul dintre cei mai iubiţi fii ai Maramureşului, omul Lascăr Pană. Prin plecarea sa la cele veşnice, Maramureşul a pierdut una dintre personalităţile marcante ale judeţului, însă va rămâne veşnic în istoria neamului maramureşean prin tot ce a însemnat pentru fiecare dintre noi. Cu toţii, cred, am avut de învăţat din sfaturile pe care ni le-a oferit, necondiţionat, în toate domeniile. Ne-a vorbit nu doar despre sport, ci ne-a oferit soluţii şi în administraţie sau politică, cuvintele sale având, de fiecare dată, o greutate aparte. Este greu să vorbesc despre Lascăr Pană la trecut, dar ştiu că el va fi mereu în prezentul şi viitorul nostru, prin toate poveţele transmise de-a lungul timpului. Drum bun în Ceruri, maestre! Vei rămâne o legendă în istoria Maramureşului!”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea. (a.b.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.