Despre accize şi alte “ajutoare”!

0
274

Lipsa banilor din visteria publică transformă ideologia social-democrată (socialistă!) în doctrină liberală dură. După ce au dat cu pomeni în stânga şi-n dreapta, guvernanţii au cam golit sacul. Pe socialiştii de la putere i-a prins dorul de un cântec vechi: “hai la lupta cea mare” sau, altfel zis, ce biruri să mai mărim astăzi?!

Fără a-i suspecta de prea multă apropiere de popor, “stângiştii” aflaţi la putere sunt bântuiţi de trecutul glorios al haiducilor sau comuniştilor, că-i totuna potrivit sloganului comun sub care acţionau cele două tagme: să luăm de la bogaţi, ca să dăm la cei săraci! Inspiraţi de zicerile populare şi ajutaţi de profunzimea intelectului personal, cu unul sau doi de “i”, guvernanţii au purces, cu mic cu mare, la căutarea banilor necesari susţinerii acelora care manifestă oareşce greaţă şi repulsie faţă de muncă. Să dai cu tunul şi tot nu găseşti oameni dispuşi să lucreze în agricultură, construcţii sau în fabrici şi uzine. Un sfert dintre tinerii care au terminat liceul nu vor să se angajeze, cu toate că nu urmează nicio altă formă de învăţământ. La ei se mai adaugă şi o bună parte dintre asistaţii statului, mulţumiţi peste măsură cu ce li se dă. Suntem contemporani cu manifestarea unor altfel de echilibre, într-o economie dată peste cap: economia are nevoie de forţă de muncă dar, şomajul creşte într-un ritm constant! Dacă ar trăi în România zilelor noastre, J.M Keynes ar trebui să rescrie lucrarea The General Theory of Employment, Interest and Money, dintr-o perspectivă nemaiîntâlnită, spre a lămuri, cel puţin parţial, acest paradox. Pentru noi, cei de aici, este mai simplu: pomenile date de stat duc la scăderea apetitului faţă de câştigul muncit şi astfel masa şomerilor creşte. Obişnuinţa-i o a doua natură şi se poate transforma în nărav!
A crescut acciza la combustibil, au crescut şi preţurile produselor petroliere la pompă! Vor creşte şi preţurile celorlalte bunuri aflate pe rafturile prăvăliilor, numite şi hipermarket-uri. Asta pentru că transportul bunurilor se face mai ales cu maşinile, pe şosele înguste şi sufocate de numărul lor. Marii consumatori, adică transportatorii, zic despre o relocare a alimentărilor prin ţările vecine, deci consum mai redus, accize mai puţine. Referitor la fluctuaţia preţului la pompă al combustibililor, prim-ministrul zicea ceva de genul: “Când am scos acciza, preţul n-a scăzut. Încercăm s-o punem la loc”. Hopa nene! Ce voia dânsul să înţelegem noi, ăştia mai de la ţară, că preţul nu va creşte?! Şi ghici ce?! Imediat ce a “pus-o” la loc, preţul a crescut! Există o regulă nescrisă a economiei de piaţă, de când lumea şi pământul, care spune aşa: orice intervenţie negativă făcută de către stat asupra preţurilor va acţiona scutul protector al jucătorilor de pe piaţă, scut ce poartă denumirea generică de autoprotecţie la imixtiune. Cu alte cuvinte, ori de câte ori statul va acţiona în sus pârghiile fiscale ale impozitării indirecte, producătorii şi comercianţii îşi vor ajusta preţurile astfel încât impactul generat asupra activităţii lor să fie minimizat. Singurul care va suporta consecinţele este omul de rând, cumpărătorul. Deci atac direct la buzunarul individului!
Şi a mai zis ceva domnul Tudose: “Dacă creşte preţul la pompă, o să avem o altă discuţie cu companiile … “. Adică o să le faceţi na-na la fund, până vor plânge-n batistuţă? Dincolo de ameninţarea directă la adresa companiilor petroliere, impardonabilă pentru un aşa mare funcţionar al statului, transpare de aici neputinţa de a identifica măsuri eficiente care să susţină bugetul, ciupit de “vărsatul” ajutoarelor şi pomenilor (electorale!). Consumul agregat nu poate susţine creşterea economică, o poate doar iniţia, antrena, lăsând sarcina continuităţii, altor pârghii de intervenţie. Aceasta pentru că dezvoltarea prin consum nu a fost şi nu va fi niciodată sustenabilă. Dimpotrivă: trebuie redus consumul neproductiv, generat de hipertrofierea instituţiilor publice, un fenomen care întreţine birocraţia şi lipsa de performanţă a lefegiilor statului. Marii economişti ai lumii capitaliste au confirmat, cu mulţi ani înainte, acţiunea unor astfel de legităţi economice – limitele dezvoltării prin consum – , implicit a efectelor generatoare de de-creştere economică pe termene medii şi lungi. Din nefericire, ai noştri economişti nu au aplecare pentru studiul acestor legături de cauzalitate, le pică greu la neuroni!
Stările de echilibru din economie nu se obţin uşor. Ele se pierd foarte repede ca urmare a întreprinderii de măsuri populiste, de natura ajutoarelor, subvenţiilor şi salariilor nefundamentate economic şi social. Odată instalate dezechilibrele într-o economie emergentă, acestea devin greu de contracarat şi antrenează costuri sociale semnificative. Cauzele sunt multiple, unele de ordin extern, cum ar fi instabilitatea perpetuă în economia globală, crizele economice şi recesiunile financiare succesive, “salturile fără paraşută” pe piaţa derivatelor de mare risc şi, volatilizarea pieţei financiare în general. Mai sunt şi cauze interne, legate de lipsa unei gândiri strategice, desconsiderarea legităţilor economice, absenţa armonizării măsurilor economice, fiscale şi monetare, lipsa de predictibilitate a legislaţiei şi, de ce nu, incapacitatea de a gândi la scară mare (naţională, europeană şi internaţională) a guvernanţilor. Pierderea stării relative de echilibru de la începutul anului 2017 este sinonimă cu o defilare în costum de baie la Polul Nord!
Preţurile au crescut şi vor mai creşte! Acest mecanism va antrena şi mai mult inflaţia, aflată deja pe un trend crescător. Fenomenul inflaţionist conduce la erodarea rapidă a veniturile celor mulţi (şi săraci!), implicit a ajutoarelor sociale. Cu o mână le dăm, cu două le luăm înapoi!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.