În urmă cu o săptămînă Ungaria anunţa că „va respecta voinţa poporului” dacă regiunea catalană va organiza referendumul pentru independenţă programat pentru 1 octombrie. „Voinţa poporului este cea care contează întotdeauna, aceasta este poziţia noastră” a declarat purtătorul de cuvînt al executivului maghiar Zoltan Kovacs. Nu au precizat dacă Ungaria va recunoaşte independenţa Cataloniei, în situaţia în care spre asta ar duce consultarea populară. Poziţia Ungariei, singulară printre statele membre ale Uniunii Europene şi radical opusă poziţiilor instituţiilor europene, a fost adoptată cu un ochi la teritoriile locuite de maghiari în România, Slovacia, Ucraina sau Serbia. Se răcoreşte la ideea că au prins contur mişcările separatiste tot mai auzite în Europa şi în lume. Cum este atitudinea kurzilor din Irak. Cu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au intensificat mişcările pentru independenţă din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Nu uităm procentul obţinut de Scoţia în 2014. Vreo 44 la sută dintre alegători au votat pentru desprinderea ei de Marea Britanie. În Belgia nici Flandra şi Valonia nu dorm. Cînd am fost la Nivelles am văzut pe viu încordările dintre valoni şi flamanzi. Nu s-au liniştit apele nici în provincia Kosovo. Harta Europei dă semne de mişcare. Dar crezul în stabilitatea ei nu se predă aventurii: „Aceasta este lumea cu care vor avea de-a face SUA în secolul 21: o Europă misterioasă, cu un număr de telefon al ei, trăind într-o versiune postmodernă a paradisului, în care statele ei naţiune devin mai puţin relevante şi se dizolvă, scria în urmă cu zece ani The New York Times. Crizele economică şi politică au favorizat trezirea naţionalismului. După cum se vede confruntarea dintre Barcelona şi Madrid nu este un subiect de importanţă locală. Aria este mult mai largă. Deşi guvernul de la Madrid a declarat consultarea populară ca fiind ilegală, entuziasmul naţionaliştilor catalani nu dă semne de oboseală. Moderaţii caută să evite o confruntare cu Madridul fie şi la nivel de cuvinte. Catalonia ţine mult la istoria ei dar şi la simbolistică. Deşi Madridul pune folosirea forţei pe ultimul palier s-a lăsat să se înţeleagă că nu ar fi imposibil. Ar fi un dezastru. Ne-am întoarce la ororile războiului civil. Ar reînvia demonii trecutului. Ar certifica mişcările naţionaliste care promit incalificabile metode dure. Europa s-ar bloca. Numărul de telefon al Europei ar suna ocupat. Sau ar fi înconjurat de serioase bruiaje. Catalonia este autonomă după un model spaniol. Ţinînd seama de fenomenul globalizării închiderea în sine a Cataloniei nu i-ar putea aduce avantaje. Catalanii nu au un sistem financiar propriu. Doresc să oprească drumul banilor spre Madrid. Dar s-ar rupe multe legături cu Europa. Guvernanţii de la Barcelona aduc alte argumente. PIB-ul Cataloniei este mai mare decît al Greciei şi aproape egal cu cel al Finlandei. Ei cred că Europa nu-şi poate permite să se debaraseze de un asemenea membru. Dar multe state, în frunte cu Spania, ar închide uşa Cataloniei. Nu ştiu cît a contat exerciţiul dialogului pentru a scădea tensiunea. S-a promis pas de front şi mai puţine cuvinte. Orice schimbare în Europa se va multiplica. Măcar simbolic. Revin la vecina noastră care complică permanent relaţiile cu noi. La ONU ministrul maghiar de externe a declarat că va „apăra mereu interesele Ungariei şi ale etnicilor ungari”. Aşa înţelegem mai bine de ce Barcelona poate deschide o supapă nedorită. O, Sagrada Familia! Numărul de telefon al Europei se poate schimba. Ori va fi bruiat multă vreme. Celebrul Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decît cea a lui Dumnezeu!
