Johanes aurarum între magia alchimiei şi magia artei

0
212

• Reflecţii la romanul „În umbra lui Shakespeare” de Walter Übelhart •

Ne poate surprinde ideea şi realitatea că acum 400 de ani, pe la 1600, în timpul evenimentelor legate de unirea principatelor de către Mihail Viteazul, a luptei olandezilor pentru libertate şi unire sub conducerea prinţului Willhelm de Orania, sau a luptelor dintre Imperiul otoman şi cel austriac pentru supremaţie în zona Dunării mijlocii, un băimărean, din buna tradiţie a oraşului, german, luteran, aurar şi argintar, doreşte să evadeze dintr-un mediu ce avea ca simbol şi rădăcini mineritul şi prelucrarea aurului. Era un oraş mic, solid ancorat în circulaţia valorilor şi ideilor, dar totuşi dominat de mituri, de multe angoase, cu puţine perspective pentru a ajunge într-un mediu mai deschis, efervescent. Acesta va fi cel al Angliei, al Londrei, al reginei Elisabeta I, dar şi al celui spiritual, cultural, dominat de William Shakespeare şi teatrul Globe Teatre, unde era acţionar şi actor, de pe malul Tamisei, cu colegii şi universităţi deja cu tradiţie, şi cu o elită intelectuală importantă.
Johanes aurarul, băimăreanul nostru, s-a lăsat greu de descifrat, însă câteva scrisori păstrate în arhiva locală, o subterană cu urme de laborator, plină de mister, prezentarea lui succintă într-o monografie a oraşului nostru, o vizită la Londra şi la Colegiul Gresham şi prezenţa sa în istoria instituţiei, precum şi consemnarea sa pe o placă comemorativă în interiorul bisericii „Sf. Leonard” au fost puncte de plecare şi de bun augur pentru a continua demersurile de conturare a personalităţii sale cât şi un imbold pentru o prezentare literară, într-un roman, a universului său plin de căutări şi magie de către Walter Übelhart.
Johanes aurarum stăpânea arta topirii şi prelucrării metalelor, mai ales a aurului şi argintului, într-o bună şi îndelungată tradiţie auriferă locală dar şi europeană, dar cunoştea şi lumea minerilor cu a lor organizare şi miturile lor, mai ales cele legate de solomonari, de vâlve, o lume plină de mister, de umbre şi secrete, de magie.
Treptat îşi conturează un univers al lui cu un laborator în subteranul casei, cu cărţi şi idei ce dau viaţă şi substanţă alchimiei ca parte a filosofiei oculte, o ştiinţă a ceea ce este ascuns. Este o zonă a detaliului concret care uneşte în creuzet şi oul filozofic, pământuri, minerale, substanţe vegetale şi animale până la cele cereşti, picătura de rouă de primăvară, focul, apa, soarele şi luna.
Pornind de la cele două elemente fundamentale, mercurul filozofic, feminin şi sulful, masculin, mergând până la captarea mercurului universal al naturii, înţeles ca spirit răspândit în univers pentru a-l însufleţi, scopul lui suprem şi sublim ca şi al celorlalţi, era Marea operă sau pregătirea pietrei filozofale iar ca metodă Marea artă. Marea operă, după cum prezintă conceptul Alexandrian, în Istoria filozofiei oculte, Humanitas, 2006, nu constă în fabricarea aurului ci în fabricarea pietrei pulverulente care transformă metale imperfecte în aur. Această piatră avea însă asociată şi calitatea de medicament absolut ce-ţi asigură sănătate şi viaţă lungă. Procedurile erau îndelungate şi complexe numite magister de calitate, ţinute în mare secret şi codificate, însemnând a înlătura o calitate rea dintr-un amestec şi a obţine o substanţă folositoare, un balsam. Erau parcurse trei etape ce corespundeau celor trei stări şi implicit celor trei grade de perfecţiune a pietrei perfect purificate ce dau cele trei nivele de remedii. În final era o substanţă pură coaptă şi fixată cu sulf, fermentată, obţinându-se o tinctură permanentă şi colorată. Un proces greu, ce dura o lună filozofică, aproximativ 40 de zile, în care se realiza o primă substanţă, de un negru foarte negru. Continuându-se procesele dacă devenea praf obţinea elixirul perfect, alb, cu calităţi de remediu, care, după încă un efort, devine elixirul perfect roşu, miraculos, vindecător. Era suficient un grăunte de elixir înghiţit cu vin alb.
Johanes parcurge un drum greu, halucinant, cu mii de experienţe de laborator şi temerea că va fi descoperit, în care atinge şi câteva praguri de performanţă din care nu lipsesc elemente extrasenzoriale, detaşarea biologică şi revenirea, uneori neaşteptată şi catastrofală, până la răpiri şi călătorii în spaţiul magic al solomonarilor sau al lumii frăţiei minerilor, cu arderi pe rug în centrul oraşului într-o lume ce purta spaima vrăjitoriei şi povara misticismului.
A căutat perfecţiunea şi într-o lume ce credea în magia alchimiei, cu savanţi renumiţi şi laboratoare înzestrate mai bine, cu cărţi şi multe dezbateri şi informaţii. O trudă aproape zadarnică, Marea operă era de neatins. Au fost binevenite acumulările pragmatice şi canalizarea treptată spre alte sfere, mult mai umane, odată cu ieşirea din cercul închis şi strâmt al filozofiei oculte. Încotro să-şi îndrepte paşii, care erau alternativele: ştiinţă şi magie cu ale sale aşteptate minuni sau ştiinţă şi religie cu a sa credinţă şi dogmă sau ştiinţă şi … o altă magie.
După un periplu european şi contacte cu alchimişti şi alte personalităţi de renume, îl atrage Londra, un centru viu, dinamic economic dar şi în al evoluţiei ideilor, cu o lume totuşi în prag de revoluţie. Mocnea un conflict tot mai deschis între o regalitate şi nobilime autoritară şi anacronică a lui Carol al II-lea în raport cu tendinţele orăşeneşti, cetăţeneşti, mai deschise, democratice, parlamentare, dar şi cu manifestări religioase puritane, uneori devastatoare. Putem crede că îl uimea, dar şi îl atrăgea acest creuzet englez furtunos.
Va activa mulţi ani ca profesor laborant, printre substanţe, experienţe şi elevi în corpul profesoral al noului colegiu Gresham, înfiinţat în 1595, astăzi cu o istorie de 400 de ani, contribuind cu vasta sa experienţă la creşterea prestigiului acestei instituţii londoneze.
Dar îl fascinează lumea teatrului viu, ce freamătă de viaţă, cu spectatori ce absorbeau fiecare replică, fiecare gest al actorilor, ideile şi mesajul transmis, ce fremătau de emoţie sau de durere, ce se amuzau sau întristau la tragismul pieselor jucate.
Johanes percepe că viaţa inundă scena şi sala, de rotonda cu cei peste 1.000 de spectatori ce asistau la spectacolele din impresionatul Globe Teatre, fondat în 1595.
Descoperă şi înţelege că se naşte o nouă magie, magia artei teatrale, magia piesei, a jocului scenic, magia spectatorului care participă cu mintea şi sufletul la gură, magia ochilor, a comunicării şi comuniunii, magia aplauzelor care te plasează în adevărata nemurire. Lumea teatrului îl atrage şi-i acaparează mintea şi sufletul încărcate de amintiri, de multe tenebre şi experienţe. Îl va domina o mare dorinţă de a se descărca, de a se elibera prin a împărtăşi lumii din trăirile sale, din bogăţia sufletului său şi puterea luminii minţii lui. Însă o va face la fel de discret, deoarece nu va putea trăda şi depăşi principiile filosofiei oculte, ezoterice, a grupului de iniţiaţi ce promovează aceleaşi valori umane, eterne.
Se va aşeza la masa de scris, la lumina unei lumânări şi va aşterne pe coala albă durerea ce-i stăpânea fibra, firul iubirii unei gingaşe fete pe care în taină, o iubea şi el, alchimistul, şi a unui tânăr dintr-o familie rivală. Tatăl fetei dorind o căsătorie din interes va declanşa dorinţa de fugă pusă la cale de cei doi tineri şi cu ajutorul lui Johanes şi a substanţelor sale miraculoase, care se transformă în tragedia morţii lor şi arderea pe rug a slujnicei acuzată de vrăjitorie.
O magnifică creaţie, pusă în scenă de ilustrul Shakespeare pe scena Globe Teatre, de lângă podul şi turnul Londrei, dăinuie de sute de ani având aceeaşi magie a iubirii, a solidarităţii şi a sacrificiului asupra umanului.
În umbra lui Shakespeare, Johanes a găsit totuşi elixirul vieţii şi nemurirea. A căutat-o fără şanse în alchimie şi piatra filozofală, însă a găsit-o în artă şi sufletele oamenilor.
Romanul este incitant şi atractiv prin tematica şi ideile abordate precum şi verbul direct care invită la lectură. Uimeşte şi te convinge conceptul privind contribuţia lui Johanes la elaborarea unor piese de teatru şi romane istorice de succes, ce au făcut carieră.
Frământările autorului şi stările sale, ataşamentul tot mai vădit între autor şi personaj au ca resurse comune mediul mineresc şi dorinţa de cunoaştere a unui domeniu plin de mistere, autorul fiind biolog, dau o componentă credibilă naraţiunii.
Autorul a preluat de la Johanes, la rândul său, misterul, secretul demersului său, şi a fost surprins, dacă nu şocat, că sunt şi alte căutări ale personalităţii personajului. A avut prioritate fiindcă s-a simţit legătura dintre ei mai mult decât raţională.
Stăruinţa autorului de a-l descoperi şi descifra pe Johanes aurarum, împreună cu prietenii şi colaboratorii ce devin şi ei personaje aievea, dau substanţă şi un contur mult mai real personajului, băimăreanul devenit londonez.

Prof. Dan V. Achim

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.