Mîine, duel între principalele favorite la promovare

0
176

• CS Minaur Baia Mare – SCM Timişoara •

Mult aşteptatul meci al promovării, între CS Minaur Baia Mare şi SCM Timişoara, duel ce poate stabili gruparea care va deveni favorită în lupta pentru promovare, se va consuma mîine seara, de la ora 18.00, pe terenul echipei din nordul ţării.
Cum ambele formaţii s-au întărit consistent în perioada dinaintea sezonului, acestea sînt şi principalele favorite în lupta pentru prima poziţie. În lotul echipei noastre au fost transferate o serie de jucătoare ce au trecut prin primul eşalon, inclusiv străine, iar formaţia de pe Bega s-a axat pe aceeaşi strategie, printre ele regăsindu-se inclusiv două foste handbaliste ce au evoluat în trecut pentru Baia Mare, Sabine Klimek şi Ioana Negria (actuală Rădoi). Cu obiectivul declarat şi de-o parte şi de cealaltă, al promovării, adversarele de mîine au început sezonul cu victorii, fiecare acumulînd maximum de puncte după două runde. Totuşi, Minaur este liderul seriei, cu un golaveraj mai superior – +34, faţă de +21 cît are SCM Timişoara. De asemenea, a existat o pauză de două săptămîni între etapa a doua şi a treia, suficientă pentru ca derby-ul să fie pregătit în cele mai mici detalii. Fiind două formaţii cu pretenţii, ne dorim ca şi duelul de sîmbătă seara să se ridice la nivelul mult aşteptat şi cele două adversare să ofere un handbal ce tinde spre primul eşalon. Totodată, anticipăm că partida va fi una extrem de tacticizată, în care cei doi tehnicieni vor încerca să pună la punct în primul rînd defensiva, aspectul cel mai important în ecuaţia cuceririi celor trei puncte. În tentativa celui de-al treilea succes din sezonul în curs, fetele noastre au nevoie şi de sprijinul publicului băimărean, aşteptat în număr cît mai mare. Pentru vizionarea derby-ului dintre CS Minaur Baia Mare şi SCM Timişoara, preţul unui bilet este de 5 lei, ce se pot procura de la casele sălii „Lascăr Pană”. FRH a delegat pentru acest meci o brigadă de prim eşalon, formată de cuplul buzoian G. Băducu / R. Voicu. În acelaşi timp, a fost delegat şi observator, în persoana bucureşteanului V. Dobre.
Programul etapei 3 • Astăzi, 6 octombrie: Naţional Râmnicu Vâlcea – CSU Reşiţa • Mîine, 7 octombrie: CSU de Vest Timişoara – ACS Olimpic Târgu Mureş; FC Argeş – CSU Oradea; KSE Târgu Secuiesc – ACS Odorheiu Secuiesc; SC Mureşul Târgu Mureş – CS Dacia Mioveni 2012; CS Minaur Baia Mare – SCM Timişoara, ora 18.00. Ieri s-a disputat meciul ASC Corona 2010 Braşov II – ACS Crişul Chişineu-Criş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.