Citesc cu consecvenţă publicaţia „Sinteza”, revistă de cultură şi gîndire strategică, director fondator sociologul Vasile Sebastian Dâncu, printre puţinii comentatori credibili ai fenomenului românesc actual. De opiniile dumisale ţin seama mai ales pentru că oferă argumente sociologice convingătoare. Apare la Cluj-Napoca şi are un grup avizat de redactori şi colaboratori. La Tîrgul Internaţional de Carte Transilvania, mi-a fost dăruit numărul de pe octombrie, dedicat lecţiei germane. Mi-am zis că este bine pentru cititorii ziarului nostru să aibă la îndemînă păreri despre ce înseamnă modelul german, care se situează între fascinaţie şi respingere. Sociologul aduce în discuţie spusa: ce au nemţii şi nu avem noi? Cred că totul pleacă de la organizare, care dă dinamism economic. Există un model de gestiune german care a realizat unificarea şi care dă un sentiment de admiraţie. Despre acest model nemţii nu vorbesc prea mult, nu îl laudă, ci se mulţumesc să-l perfecţioneze, subliniază Sebastian Dâncu. Prin Germania, procedurile sînt importante şi nu personalitatea agresivă a liderilor. Relaţiile sînt mai armonioase şi nu sînt îndreptate spre o competiţie oarbă între oameni, ci pe căutarea unei înţelegeri pentru a spori randamentul. Nemţii consideră că statul trebuie să stabilească reguli clare şi să aibă puterea să le verifice. Nu cred că pieţele se pot autoregla, cînd marile companii o iau razna cu competiţia statul este pregătit să intervină. Întreprinderea – îmi spunea un român stabilit la Potsdam – este un loc social care educă, ei au orgoliul identităţii. Este un mediu al integrării sociale. Nemţii nu se plîng că nu au legi. Cînd apare o dereglare, trec la negocieri şi caută pîrghii de reglare a perturbării. Ţara a dezvoltat centre pentru a folosi resursele şi teritoriul. Au puternice organizaţii profesionale. În timpul grevelor, salariaţii sînt plătiţi din cotizaţiile de sindicat.
Locurile de muncă sînt folosite deplin de populaţie. Cultura industrială germană creează continuu antreprenoriat. Formarea şi educaţia în Germania sînt îndreptate nu doar spre zona academică, ci şi pe sistemul dual de învăţămînt, care este cel mai răspîndit, fiind constituit dintr-o formare a tinerilor în şcoala profesională şi deprinderea meseriei în întreprinderi. Finanţarea, făcută de stat şi de întreprindere. Ambasadorul Germaniei în România a sprijinit un asemenea tip de învăţămînt în zona Sibiului. Numai că după absolvire, tinerii noştri iau drumul Germaniei. Societatea din această ţară pune preţ în primul rînd pe specializare şi apoi pe diplomă. Sociologul Dâncu ne spune că este fără precedent modul în care cooperează actorii publici şi privaţi în promovarea inovaţiei. Se pune un accent sporit pe obţinerea răspunsurilor creative la oferirea de noi servicii sociale. Patronul unei întreprinderi este în localitate o personalitate, ca şi primarul, fiind implicat în viaţa comunităţii. Sînt cîteva repere după care se orientează şi înaintează Germania. Unii sînt fascinaţi de acest model, alţii îl resping. Nici nu-mi trece prin cap să pledez în totalitate pentru modelul german. Am mai avut unul din Răsărit şi ne-a lovit de nici acum nu ne-am revenit. Cei pricepuţi pot alege pasaje care ni s-ar potrivi, dar nu ne putem dezvolta prin imitaţie. Încă nu s-au găsit modalităţi prielnice pentru tranziţia de la socialism la capitalism. Lecţia germană nu trebuie citită superficial. Germania este locomotiva Europei. Mai spun că pentru a împlini modelul german îţi trebuie … nemţi. Eu susţin un proiect de societate care să ţină seama că aparţinem Europei de Est şi că dorim să fim sincroni cu modernitatea occidentală. Dacă o să vă spun că printre derapaje şi întîrzieri au răsărit şi la noi lăstarii optimismului nu o să mă credeţi. Se spune că lecţia germană este despre morală şi datorie şi de astea avem şi noi nevoie.
