Peste un an, vom sărbători un secol de la Unirea Transilvaniei (Basarabiei şi Bucovinei) cu România şi se discută de pe acum despre acţiunile ce vor fi organizate. Sugestiile sînt multiple, primarii doresc să repare casele memoriale ale memorandiştilor, istoricii vor să reediteze cărţi, pictorii şi sculptorii se gîndesc la expoziţii de amploare, artiştii muzicali văd un an întreg de spectacole patriotice, elevii vor concura în desene şi poezii tricolore. Statul şi-a propus să aloce fonduri bugetare importante pentru a susţine toate aceste acţiuni cultural-educative, ar fi însă şi mai important să împăcăm trecutul cu prezentul şi să ne pregătim pentru viitoarea unire şi integrare în Europa!
Momentul duminică 1 Decembrie 1918 n-a fost providenţial, ci dictat de marile puteri, SUA, Marea Britanie şi Franţa. Înfrîngerile ruşinoase de pe front din iarna 2017 au fost spălate de armata română cu sînge în vara anului 2018, dar Unirea cea Mare a avut viaţă de numai 20 de ani, după care problemele geopolitice au iscat alt război, cu sfîrşit total nefavorabil pentru România. Cauza a fost lipsa de idei politice întrupate în idealuri naţionale, pe care clasa politică să nu le abandoneze. Nu este tîrziu nici acum, în 2017, să acţionăm ca o naţiunea unită. Trecem printr-o perioadă confuză, cu oameni politici săraci în idealuri. George Pop de Băseşti, unii îi spun greşit „Gheorghe”, şi Vasile Lucaciu au identificat ţelurile mari ale poporului şi le-au urmărit cu preţul libertăţii (au făcut închisoare), şi-au sacrificat viaţa şi şi-au cheltuit averea pentru unire. Urmaşii lor ar trebui să aibă idealuri la fel de puternice pentru a reuşi să depăşim sărăcia cronică, într-o ţară democratică.
Nu-i suficient să jucăm Hora Unirii, să cîntăm Doina lui Lucaciu în piaţă… Nu-i suficient să depunem coroane de flori la statuile de bronz coclit. Trebuie să transformăm interesele poporului în scopuri politice şi administrative, dincolo de interesele personale şi ale propriei generații. După o sută de ani, nu avem convingeri ferme sau renunţăm uşor la ele. Nu putem justifica armata de paie din iarna anului 1917, pactizarea cu naziştii în stil legionar, comunizarea sovietică bazată pe sărăcime, aderarea la UE de frica Rusiei. În toate aceste acţiuni grăbite, făcute cu ajutorul trădătorilor interesaţi mai mult de tantieme decît de ţară, am pierdut două treimi din Maramureş şi mai apoi celelalte teritorii istorice reunite în 1918. Secolul naţiunilor a trecut, idealul popoarelor lumii s-a schimbat, prosperitatea şi libertatea nu mai pot fi garantate între graniţele închise ale unui stat naţional, avem nevoie de suprastatul care să inclusă naţiunile sub cetăţenia continentală – nimic nu e nou, doar roata istoriei se învîrte… În 1918, SUA ne-a garantat unirea într-o naţiune, deşi pentru scurtă vreme, pînă cînd s-a dumirit URSS. Avem însă nestinsă speranţa reunirii într-un construct european împreună cu Basarabia, Bucovina şi celelalte teritorii locuite de români.
1 Decembrie 2017 ne pregăteşte sufleteşte pentru centenar. Să nu uităm că împlinirea a zece ani de la Unirea din 1918 a fost sărbătorită în 1919! Dacă politicienii de azi menţin dezbinarea, pîra la înaltele porţi, decapitarea maziliţilor, mai bine ar fi să amînăm centenarul pentru 2019! Să-i amintim pe George Pop şi pe Vasile Lucaciu, au practicat activismul cu riscuri majore, n-au trădat românismul pentru toată pusta ungară.
Să punem azi steagul tricolor la poartă, să nu fim ostentativi cu vecinii maghiari şi de alte etnii, ca europeni să ne unim în idealuri comune.
